BCR Leasing – echipele de raliu BCR Leasing

Autor: Oraan Mărculescu 24 apr. 2012 BCR Leasing Rally
BCR Leasing – echipele de raliu BCR Leasing

Sezonul 2012 al Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop va fi foarte agitat, echipajele BCR Leasing Rally Team având obiective clare şi anunţând un nivel înalt de pregătire. Dar să îi cunoaştem mai bine pe cei care vor lupta sub egida BCR Leasing.

Primul echipaj, care va alerga pe o maşină Mitsubishi Lancer EVO 10 R4, este compus din pilotul Valentin Porcişteanu şi copilotul Dan Dobre. Valentin deţine câteva premii speciale care îl recomandă printre favoriţii sezonului 2012: după ce a impresionat prin evoluţia din 2008, când a primit titlul de „Cea mai bună ascensiune în Campionatul Naţional de Raliuri”, el a devenit „Cel mai bun pilot român” doi ani la rând, în 2010 şi 2011, la volanul unui Mitsubishi Lancer EVO 9.

E un pilot tânăr (născut în 1982), care a debutat în raliuri în 2003, pe un model Dacia Nova şi care a evoluat foarte rapid, trecând şi prin câteva şcoli de pilotaj renumite (Vittorio Canevra Rally School, Italia, în 2009 sau Rally Drive Finland, în 2011). De altfel, Valentin Porcişteanu a devenit în 2011 cel mai tânăr campion naţional de raliuri din toate timpurile, la doar 28 de ani.

Dan Dobre îi este copilot lui Valentin Porcişteanu încă de la debutul pe scena raliurilor, aşa încât Porcişteanu-Dobre se anunţă drept unul dintre cele mai puternice echipaje ale sezonului 2012 şi cel mai bine cotat pentru câştigarea clasei 2 din CNRD.

Al doilea echipaj va folosi o maşină Mitusbishi Lancer EVO 10 de Grupa N, fiind format din Edwin Keleti şi Botond Csomortani. Edwin a debutat în CNR în Cupa Dacia Nova încă din 1999, când a reuşit să obţină locul 3 în Raliul Banatului, însă a cochetat şi cu alte ramuri ale sportului cu motor: de la cursuri de pilotaj Formula 1 şi dragster până la competiţii offroad de genul Camel Trophy sau pilotaj pe zăpadă şi gheaţă.

Edwin Keleti este cunoscut şi pentru activitatea sa ca jurnalist auto, poziţie din care a câştigat o experienţă bogată la volanul multor bolizi de şosea. Din 2004, Edwin a demonstrat că se numără printre piloţii foarte buni, evoluţia sa în cadrul Campionatului Naţional de Raliuri aducându-i trei titluri de Campion Naţional (una la grupa N clasa 2 şi două în grupa A). În 2011, a obţinut locul 3 în clasamentul pe echipe în CNR.

Copilotul lui Edwin, Botond Csomortami, este tot clujean şi, deşi acum va sta în dreapta, are în spate un istoric la volanul karturilor şi maşinilor de curse. A debutat în 1985 în Campionatul Judeţean de Karting, iar între 1985 şi 1988 a fost multiplu campion judeţean.

A câştigat mult în experienţa de copilot în urma colaborării cu Alexandru Piţigoi, aşa încât echipajul Keleti-Csomortami îşi va pune la bătaie îndelungata experienţă în motorsport în lupta de la clasa 3, unde îşi propun să fie cel puţin pe treapta a treia a podiumului.

Al treilea echipaj care poartă în 2012 logo-ul BCR Leasing Rally Team va concura pe un model Renault Clio R3 Maxi Evo, fiind format din Alexandru Filip şi Bogdan Iancu, care se vor lupta pentru primul loc în cadrul clasei 5, după ce, în 2010, au obţinut a doua poziţie a podiumului acestei clase.

Alexandru Filip a debutat în CNR încă din 1999, ca şi copilot, iar în 2003 s-a consemnat debutul său ca şi pilot în CNR, la volanul unei Dacia Nova. În 2005, a devenit vicecampion la clasa A1,6 pe un Citroen Saxo şi a avut parte de primul sezon complet în CNR, iar în 2009 a câştigat titlul de vice-campion naţional la grupa A, la volanul unui Citroen C2 R2. Din 2011, a trecut la volanul unui Renault Clio R3 Maxi, obţinând locul 3 în clasamentul 2WD.

Bogdan Iancu a intrat în CNR în 2002, ca şi copilot al lui Gunther Graef, cu care a şi câştigat titlul de Campion Naţional grupa N1,6 şi clasa N2. Lucrurile nu s-au oprit aici, alături de Graef obţinând titlul de Campion Naţional la grupa H şi în 2004 şi 2005.

În scurt timp, Bogdan Iancu a devenit un copilot renumit, făcând echipă şi cu alţi piloţi, printre care Mihai Leu, Horaţiu Ionescu Cristea, Bogdan Ungureanu sau Vali Porcişteanu. Anul trecut a reuşit, împreună cu Alexandru Filip, clasarea pe a treia poziţie a clasamentului 2WD, cu un Renault Clio R3 Maxi.

Ultimul echipaj care s-a alăturat echipei BCR Leasing Rally Team este format din Bogdan Năstase şi Alexandru Popidan, care vor alerga pe o maşină de curse Dacia Logan. De altfel, ei sunt campionii Cupei Dacia Logan din 2011, debutul echipajului Năstase/Popidan în CNR având loc în 2008.

Aşadar, BCR Leasing Rally Team promite o luptă crâncenă în cele opt etape ale Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2012, beneficiind de know-how-ul specialiştilor în motorsport Colina Motors şi de resursele BCR Leasing, care este prima companie de leasing care susţine, în calitate de partener principal, o echipă de raliu şi dă numele acestei echipe.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide