Mercedes-Benz CLS facelift

Autor: Cosmin Iordache 18 ian. 2008 Prezentări

Pentru că modelul de la Mercedes este cât se poate de contemporan, atât tehnic cât şi vizual , designerii şi inginerii nu au simţit nevoia de a interveni dramatic, retuşurile realizate având datoria de a alinia coupe-ul la noua identitate a mărcii din Stuttgart.

Grila faţă este acum o declaraţie mai evidentă a apartenenţei la clasa C şi are un aspect tridimensional mai pronunţat. Lateralul poate fi personalizat prin mai multe seturi de jante, puse la dispoziţie de constructorul german. Iar oglinzile laterale au fost redesenate, având integrate semnalizatoarele cu LED-uri.

Schimbarea cea mai evidentă este reprezentată de introducerea LED-urilor la lămpile din spate. Pentru a fi în pas cu noile tendinţe, tradiţionalele şi uşor demodate evacuări ovale au fost remodelate sub formă trapezoidală . Semnalizatoarele au acum formă de săgeată, dar spatele, devenit trademark pentru CLS, nu se diferenţiază de versiunea "neîmprospătată" în mod evident.

La interior, primul lucru care îi va atrage atenţia şoferului va fi volanul, cu o siluetă ceva mai suplă şi cu doar trei spiţe. Paleta de culori a ceasurilor de bord a fost, de asemenea, schimbată, optându-se pentru o combinaţie mai elegantă.

Versiunea de intrare Mercedes-Benz CLS 280 are acum un nou propulsor, reprezentat de un sofisticat bloc V6 cu o capacitate de 2996 cc, capabil să dezvolte 231 de cai şiun cuplu de 300 Nm. Cu acest motor CLS atinge suta în 7,7 secunde şi goana poate continua până la 245 de km/h. Conform celor de la Mercedes, modelul nu este nici foarte gurmand având un consum mixt declarat de 10 litri.

Toate modele CLS vin cu transmisia 7G-TRONIC, cu şapte rapoarte în standard. Lista de preţuri, la varianta cu facelift, se va întinde între 55.000 de euro pentru CLS 280 şi 106.000 de euro pentru vârful de gama CLS 63 AMG.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide