Giugiaro Quaranta Concept

Autor: Oraan Mărculescu 01 mart. 2008 Concepte auto

Giugiaro Quaranta ConceptNoul concept Giugiaro Quaranta este o maşină extremă: deşi arată ca un supercar superpotent al viitorului, Quaranta este un prieten al naturii, datorită sistemului de propulsie ecologic. În plus, Giugiaro Quaranta aduce o serie de multe alte inovaţii tehnologice, care vor face din acest concept una dintre vitrinele tehnologice ale salonului elveţian.

Liniile acestui concept se inspiră din Bizzarini Manta, model al anilor ’68, iar accesul în maşină se face prin ridicarea părţii centrale a plafonului, împreună cu părţile laterale ale caroseriei – această soluţie contribuie din plin la crearea impresiei de monolit high-tech a caroseriei.

Giugiaro Quaranta ConceptCeea ce, la prima vedere, pare un imens sun-roof din sticlă este, de fapt, un panou alcătuit din celule solare, care alimentează bateria necesară deschiderii "portierei" inedite a maşinii. Puterea eletrică ajunge la 250 W, suficientă şi pentru funcţionarea aerului condiţionat sau încărcarea bateriei sistemului de propulsie hibrid.

Chiar dacă se observă mai puţin, aerodinamica acestui vehicul a fost studiată în cele mai mici detalii, fiind utilizate din plin tehnologii din Formula 1 – de exemplu, eleronul nu mai este necesar, spoilerele cu o formă atent studiată conferind stabilitatea şi apăsarea aerodinamică necesară.

Giugiaro Quaranta ConceptInteriorul are o configuraţie inedită: 3+1 locuri. Şoferul are o poziţie centrală, în lateralele sale fiind plasate scaune pentru alţi doi pasageri. Configuraţia aminteşe de faimosul McLaren F1, însă Giugiaro Quaranta plusează cu un mic scaun pentru copii, plasat în spatele celui al şoferului.

La fel ca în cazul superbolidului britanic de acum două decenii, toate comenzile sunt grupate în jurul şoferului, într-o manieră simplistă şi cu o ergonomie foarte bună. Există chiar şi un portbagaj în partea din spate a maşinii, în care pot fi încărcaţi doi saci de golf.

Giugiaro Quaranta ConceptVolanul multifunţional aminteşe, din nou, prin formă şi funcţii de Formula 1, în timp ce bordul este integral îmbrăcat în piele şi adăposteşte ecranele camerelor de filmat pentru laterale şi spatele maşinii. Nu lipseşte un vizor cu raze X, pentru condusul în timpul nopţii, iar farurile sunt foarte avansate tehnologic: faza scurtă se bazează pe tehnologia LED, în timp ce pentru faza lungă s-a utilizat tehnologia Bi-Xenon.

Giugiaro Quaranta ConceptStructura monococă a vehiculului este construită din fibră de carbon, iar subansamblele sunt din aluminiu şi oţel înalt aliat. Ansamblul propulsiei hibride (motor termic + motor electric) este situat în poziţie centrală, dar Quaranta mai beneficiază de un motor electric sub capota faţă, care este utilizat pentru transmiterea puterii şi către roţile faţă. Astfel, Giugiaro Quaranta beneficiază de un sofisticat sistem de tracţiune integrală 4WD, controlat electronic.

O altă inovaţie a lui Quaranta este integrarea rezervorului de combustibil în structura caroseriei, având o capacitate totală de 60 de litri – ceea ce îi conferă automobilului o autonomie de 1.000 km. De asemenea, garda la sol poate fi modificată, ridicându-se până la un maximum de 230 mm faţă de sol. Repartiţia maselor a fost, de asemenea, studiată, astfel încât componentele cele mai grele se află între cele două punţi (ampatamentul fiind de 2.620 mm).

Giugiaro Quaranta ConceptIdeea suspensiilor este preluată din Formula 1, cele din faţă având un mono-amortizor central, iar braţele de legătură cu structura caroseriei se comportă la fel ca o suspensie multilink. De fapt, în cazul lui Giugiaro Quaranta nu au contribuit nume de prestigiu italiene, după cum ne-am fi aşteptat, ci Toyota (care a contribuit şi la dezvoltarea conceptului Giugiaro Volta, ca furnizor al propulsorului hibrid).

Pentru Quaranta, Toyota a dezvoltat tehnologia Hybrid Synergy System, motorului termic V6, de 3,3 litri fiindu-i asociat două motoare electrice, rezultatul fiind peste 270 CP, similar cu puterea dezvoltată de un V8 sportiv, ceea ce duce la o acceleraţie 0-100 km/h de numai 4,05 secunde.

Giugiaro Quaranta ConceptÎnsă, în termeni de consum şi emisii poluante, acest sistem de propulsie se poate compara cu un foarte econom motor în patru cilindri: 7,1 litri/100 km şi 180 g/km emisii CO2. Transmisia este de tipul E-CVT, iar controlul sistemului 4WD este complet automatizat, centrala electronică fiind cea care decide trecerea din modul 2WD în 4WD, în funcţie de condiţiile de rulare şi de stilul de conducere. Jantele speciale au 20", fiind încălţate cu pneuri Vredestein, concepute pentru acest concept.

Practic, Giugiaro Quaranta demonstrează că, în viitorul apropiat, aplicarea noilor materiale şi a tehnologiei hibride nu este un sacrilegiu în cazul maşinilor supersport. Parteneriatul cu Toyota s-ar putea să prefigureze viitoarea bază tehnologică pentru noua generaţie Toyota Supra.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide