Mercedes Benz SLR Roadster

Autor: Andrei Nan 04 mai 2007 Prezentări

Sub capota din fibră de carbon a roadster-ului supersport se află un motor V8 AMG care dezvoltă 626 CP şi un cuplu de 780 Nm. Împreună cu o cutie de viteze automată AMG Speedshift R, cu cinci rapoarte, acul vitezometrului se opreşte la 332 Km/h, aceeaşi viteză de top ca şi cea a coupe-ului. Pentru a atinge 100 km/h, SLR Roadster are nevoie de doar 3,8 secunde.

Mercedes propune pentru capotarea şi decapotarea plafonului un sistem semiautomat, mai exact după desprinderea manuală de ramele geamurilor, restul se face în mod electric, totul realizându-se în mai puţin de zece secunde. Plafonul textil este construit dintr-un material special, foarte rezistent la turbulenţele din cazul vitezelor ridicate.

Datorită aerodinamicii, dar şi a nivelului ridicat al insonorizării habitaclului, cei doi pasageri ai SLR-ului pot să poarte o discuţie chiar şi la o viteză de 200 de km/h, lucru care este apoape imposibil la multe alte maşini decapotabile.

Noua variantă de caroserie a lui Mercedes SLR este construită tot la fabrica McLaren F1 din Woking, Anglia, fiind disponibilă pentru comercializare din septembrie 2007.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide