BMW X6 Concept

Autor: Oraan Mărculescu 11 sept. 2007 Prezentări

Este clar pentru toată lumea că BMW X6 se bazează tehnic pe X5, de la care împrumută chiar şi destule elemente de design. Asemănarea părţilor frontale ale celor două modele nu este întâmplătoare, X5 fiind încă perceput drept cel mai sportiv SUV de lux, devansând chiar şi Porsche Cayenne ca imagine.

Era nevoie de X6, în condiţiile în care silueta lui X5 este foarte dinamică şi aspectul foarte apreciat? Se pare că da, fiind foarte aşteptat încă din faza de teste undercover. În primul rând, nimeni nu mai oferă pe piaţă un model de teren sportiv, nu doar prin performanţe, ci şi prin look. În al doilea rând, era doar o problemă de timp până la apariţia, ca model de serie, a unui SUV-coupe, după ce aproape toţi greii lumii off-road au prezentat cel puţin câte un concept de asemenea tip. Nu în ultimul rând, sintagma „coupe cu patru uşi” a căpătat notorietate şi a devenit chiar o modă, datorită lui Mercedes CLS – ceea ce i-a scutit pe bavarezi de adoptarea unei caroserii cu doar două portiere.

Domeniul SUV ne-a obişnuit cu maşini practice, care în partea din spate adoptă o linie wagon. Din lateral, X6 pare că „se prăbuşeşte” prea brusc înspre spate, în parte datorita masivităţii caroseriei (4,87 metri, cu 2 cm mai lung decât X5) şi a jantelor de 21". Îmbucurător este faptul că, la o privire mai atentă, nu s-a pierdut nimic din pedigree-ul specific unui coupe bavarez: suprafaţa vitrată laterală are o curbură lină, linia mediană este puternic ascendentă, iar „C”-ul din spate nu lipseşte. Până şi ideea consolei spate mai lungi decât cea faţă se regăseşte la X6, ceea ce îi va bucura pe fanii BMW.

Despre partea frontală similară cu a lui X5 nu prea avem ce comenta, micile modificări sporindu-i caracterul dinamic: marile fante de aerisire din laterale şi profilarea aerodinamică inferioară. Spatele, însă, nu mai are prea multe în comun cu X5-ul, ci mai degrabă cu Seria 3 Coupe. Hayonul este decupat foarte sus, lăsând în lumina reflectoarelor scutul spate, „prelins” peste spoilerul în care sunt decupate cele două evacuări laterale. Impresia de forţă este la ea acasă, imaginea unui atlet gata de sprint fiind cea mai potrivită.

Totuşi, pentru a reveni cu picioarele pe pământ, să remarcăm că, deocamdată, X6 este doar în forma unui concept (două filmuleţe aici). Probabil că modelul de serie nu va arăta cu mult diferit, dar rămâne de văzut dacă nu vom avea parte de compromisuri în ce priveşte designul spoilerelor sau dacă jante de dimensiuni mai mici nu vor afecta look-ul maşinii. Cât despre interior, cel mai probabil va fi acelaşi din X5, din raţiuni de reducere a costurilor, însă partea tehnică va fi de zile mari, urmând a beneficia de sistemul Dynamic Performance Control.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide