Audi R8 e-tron – informaţii oficiale

Autor: Silviu Draganescu 25 apr. 2010 Concepte auto

Audi e-tron pare un Audi R8 venit din viitor, doar că intrat la apă ca şi dimensiuni, având următoarele dimensiuni, 4.26 metri lungime, 1,90 metri lăţime şi 1.23 metri înălţime. Faţă de modelul de la care împrumută linia caroseriei este mai scurt cu 17 centimetri. În schimb acest model vine cu patru motoare electrice, câte două pe fiecare punte. Puterea cumulată a careului de propulsore electrice este de 313 CP, dar mai impresionant este cuplul, de 4.500 Nm, o valoare livrată mult mai prompt decât la motoarele cu combustie internă. în condiţii normale 70% din putere este transmisă punţii posterioare şi 30% către cea din faţă.

Sub aceste auspicii Audi e-tron poate atinge 100 km/h în 4,8 secunde, dar este limitat la 200 km/h, din cauză că risipa de energie creşte disproporţional cu viteza de rulare. Acest model funcţionează cu o singură baterie, localizată central, care furnizează curent pentru aproape 250 km şi cântăreşte 470 kg. În aceste condiţii masa totală a lui e-tron este de 1.600 kg, adică cu 20 kg mai puţin decât Audi R8 V10. În ciuda imensei baterii, masa se înscrie în termeni acceptabili, datorită caroseriei, care este creată integral din plastic ranforsat.

Acest model a fost unul dintre cele mai spectaculoase modele de la Salonul de la Frankfur şi se spune că va ajunge şi în producţia de serie într-un viitor apropat.

Pagini: 1 2

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide