Kia Koup Concept

Autor: Cosmin Iordache 20 mart. 2008 Concepte auto

Kia Koup Concept Modelul este proiectat chiar în Statele Unite la Centrul de Design din California. Deşi în comunicatul de presă nu se menţionează, Kia Koup pare construit pe aceeaşi platformă cu cee’d. Din păcate, la capitolul originalitate conceptul nu excelează, influenţele nipone fiind lesne de identificat la nivel stilistic.

Per total însă, Kia Koup reprezintă o creaţie foarte interesantă, formele agresive făcând casa bună cu liniile fluide. Habitaclul revărsat spre înainte şi profilul puternic accentuează ideea de viteză. Intenţiile sportive sunt făcute publice şi prin latură inferioară a spoilerului frontal din fibră de carbon, evacuarea dublă şi difuzorul, integrat în cel posterior.

Kia Koup Concept Jantele cu spiţe duble, ce îmbină fibra de carbon cu cromul, prin care se întrezăresc etrierii de culoare roşie Brembo, sunt declaraţii mai mult decât evidente privind publicul ţintă al lui Kia Koup.

Sub capotă conceptul ascunde un propulsor de 2 litri turbo ce produce 290 de cai. Interesant va fi cum se va descurca acest model cu tracţiune cu atâta putere. Întreaga caroserie stă pe un cadru cu arcuri şi bări stabilizatoare pentru o ţinută îmbunătăţită. Detaliile tehnice mai includ direcţie adaptivă şi un set de amortizoare active.

Cabina transpiră sportivitate prin toţi porii, detalii precum omniprezenta fibră de carbon şi volanul de curse cu padele, plus butonul de un roşu incitant dovedind că acest model se vrea un racer atât din exterior, cât şi din interior.

Trimite urari de martisor prin Free Sms!


Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide