Concept: Nissan X-Patrol, SUV-ul japonez dus la extrem

Autor: Tudor Rus 12 aug. 2013 Concepte auto

Actuala generaţie Nissan Patrol a fost dezvăluită la Abu Dhabi în 2010, într-un mediu în care, conform constructorului japonez, SUV-ul de mari dimensiuni se simte în apele sale. Sau mai bine zis, în nisipurile sale.

Iar cu mult timp înainte de aceasta, penultima generaţie a masivului SUV a poposit şi în România, unde ProMotor l-a aruncat într-un comparativ în compania altui japonez titrat: Mitsubishi Pajero.

Dar nu despre asta vorbim acum, ci despre felul în care designerul Samir Sadikhov şi-a imaginat o viitoare versiune Nissan Patrol, mult mai futuristă decât cea reală, botezată Nissan X-Patrol. Conform artistului, studiul de design îşi propune să omagieze tradiţia şi capacităţile extraordinare ale SUV-urilor Nissan, atât în off-road cât şi pe şosele.

Într-o notă mai personală, studiul de design aminteşte destul de mult de conceptul Mercedes-Benz Ener-G-Force, însă ne interesează şi părerea voastră despre concept.

Este demn de continuarea tradiţiei SUV-urilor Nissan?

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide