Trebuie să recunosc că nu mă încântă. Dar cel mai probabil cei de la Mercedes ştiu mai bine decât mine cum să arate viitorul B-Class.
Mercedes Benz BlueZero Concept la Detroit 2009
Trei tipuri de transmisii sunt disponibile: BlueZero E-Cell foloseşte un set de baterii litiu ion de 35 kWh pentru o autonomie de 120 de mile în timp ce varianta F-Cell vine cu un celule de combustibil pe bază de hidrogen de măresc autonomia până la 240 de mile. Pentru cei ce nu cunosc, o milă este egală cu 1,6 kilometri.
Cea din urmă variantă de punere în mişcare este E-Cell Plus ce adaugă un motor de 3 cilindri preluat de la Smart ForTwo, de 67 CP ce are loc chiar în poziţia normală a roţii de rezervă. Iar autonomia are doar de câştigat de pe urma unei asemenea mişcări, până la 360 de mile Mercedes BlueZero concept putându-se deplasa în această variantă.Cea mai bună vestă este că Mercedes va începe să producă o variantă bazată pe celule de combustibil încă din acest an, pentru ca din 2010 să vedem şi versiuni puse în mişcare exclusiv de către baterii. Pentru început în producţie de serie mică.
În final, nu uitaţi să vizitaţi pagina a doua ce vă prezintă comunicatul de presă în engleză în cazul în care sunteti amatori de mai multe informaţii.






















