Mercedes F800 Style la Geneva 2010

Autor: Cosmin Iordache 01 nov. 2010 Concepte auto

VEZI
GALERIA MULTIMEDIA CU NOUL MERCEDES F800 STYLE
CONCEPT

F800 hibrid: 409 CP, 2,9 litri/100 kmLa
nivel tehnic, Mercedes F800 Style Concept reprezintă un adevărat
laborator ecologic
, fiind oferite două tipuri de grupuri
motopropulsoare: hibrid plug-in sau motoare electrice
fuel-cell.

În primul caz, F800 beneficiază de serviciile unui motor V6 pe
benzină, cu injecţie directă, dezvoltând o putere de 300 CP,
combinat cu un motor electric, a cărui putere merge până la 109 CP.
Astfel, puterea totală dezvoltată de sistemul hibrid atinge
409 CP, făcând din F800 Style Concept o berlină foarte
potentă
: 0-100 km/h în doar 4,7 secunde şi viteză maximă
de 250 km/h (limitată la 120 km/h, când se rulează doar
electric).

F800 hibrid poate merge si doar electricF800 hibrid este
şi responsabil cu mediul înconjurător – bateriile litiu-ion au o
capacitate de 10 kWh, putând fi încărcate şi separat, de la o reţea
de electricitate, aşa încât în regim urban maşina poate fi
propulsată exclusiv electric, având o autonomie de până la 28 km.
Utilizarea mult mai eficientă a motorului pe benzină combinat cu
modulul electric duce la un consum mediu de numai 2,9
litri/100 km, în timp ce emisiile de CO2 se cifrează la
68 g/km.

La fel ca în cazul limuzinei Mercedes S400 Hybrid, modulul electric
este integrat în cutia de viteze automată cu 7 trepte, iar
bateriile sunt plasate sub scaunele din spate
,
conferindu-i maşinii un centru de greutate cât mai coborât şi
asigurând o securitate maximă în cazul unui accident.

F800 fuel-cell, zero emisiiDotat cu tehnologia fuel-cell,
Mercedes F800 Style Concept dezvoltă 136 CP şi un cuplu maxim de
290 Nm
, fiind vorba despre sistemul utilizat pe seria
limitată B-Class F-CELL. În F800, modulul fuel-cell este
plasat în partea din faţă, iar motoul compact electric se găseşte
lângă puntea spate. Maşina beneficiază de patru rezervoare pentru
hidrogen, două plasate în tunelul transmisiei, dintre pasageri, iar
celelalte două sub scaunele spate. Bateriile litiu-ion sunt
poziţionate după scaunele spate.

Este de la sine înţeles că, în acest caz, F800 Style
Concept este o maşină „zero emisii”, reacţia hidrogenului cu
oxigenului producând doar vapori de apă
. Pe de altă parte,
performanţele dinamice ale maşinii sunt mult reduse faţă de
versiunea cu propulsie hibridă, dar inginerii Mercedes promit că
nivelul acestora rămâne satisfăcător.

F800 are noi sisteme de sigurantaÎn cazul rulării exclusiv
electric, inginerii au conceput pentru F800 o nouă funcţie,
„Range on Map” – practic, pe harta sistemului de navigaţie
sunt arătate rutele cele mai bune
, pe o rază de 360 de
grade, până la cea mai apropiată staţie de alimentare cu energie
electrică, în funcţie de nivelul de încărcare al bateriei. Prin
această funcţie se poate verifica dacă o anumită rută poate fi
parcursă doar cu propulsia electrică, „Range on Map” ţinând seama
şi de datele centralizate ale sistemului de navigaţie, cum ar fi
ambuteiaje sau restricţii de circulaţie.

Pe lângă sistemele de propulsie, Mercedes F800 mai propune câteva
inovaţii, care ajută şi mai mult şoferul. Una dintre ele,
„Mirror Display”, utilizează ecranul central pe post de
oglindă retrovizoare
(imaginile fiind primite de la o
cameră video), reducând oboseala ochilor – dacă într-o oglindă
retrovizoare obişnuită, ochiul trebuie să se acomodeze cu
focalizarea imaginii, ecranul elimină acest efort
suplimentar.

DISTRONIC PLUS are o noua functieSistemul DISTRONIC PLUS
(primul cruise control dotat cu radar, care ajustează automat
viteza maşinii în funţie de ceilalţi participanţi la trafic) a fost
acum îmbunătăţit, beneficiind de funcţia „Traffic Jam
Assistant” – aceasta reprezintă o premieră mondială, oferind
posibilitatea maşinii de a o urma pe cea din faţă într-o
curbă
, fără intervenţia celui de la volan asupra
volanului.

Sistemul este capabil să facă diferenţa între „curbă” şi „viraj”,
deci maşina nu o urmăreşte „orbeşte” pe cea din faţă dacă
aceasta virează de pe drumul principal
, deci dacă trece
peste banda de demarcaţie. Sistemul funcţionează doar până la
viteza de 40 km/h, dar nu elimină obligativitatea ca şoferul să fie
atent la trafic şi să stea cu mâinile pe volan – în schimb, îi
conferă acestuia un plus de relaxare şi lul un nivel semnificativ
mai redus de stres, mai ales în cazul ambuteiajelor.

Siguranta totala: PRE SAFE 360O altă inovaţie a lui F800
Style Concept este upgrade-ul sistemului PRE SAFE, devenit acum PRE
SAFE 360o. Conceput pentru a pregăti sistemele de
siguranţă pasivă în cazul iminenţei unui accident care nu mai poate
fi evitat, PRE SAFE 360o monitorizează şi partea
din spate a maşinii
. Astfel, frânele sunt puse în
funcţiune cu 600 milisecunde înainte de producerea unui impact din
spate.

Explicaţia: o maşină care este lovită din spate poate
produce accidente ulterioare, dacă este proiectată într-o
intersecţie sau pe o trecere de pietoni.
Însă, dacă este
frânată, aceste riscuri sunt reduse la minimum, în timp ce
pasagerii din maşină sunt protejaţi de celelalte sisteme de
siguranţă ale maşinii, pregătite de PRE SAFE. Bineînţeles, dacă
şoferul sesizează că urmează să fie lovit din spate şi apasă
acceleraţia, frânele vor fi eliberate.

Mercedes F800 Style Concept continuă seria de „laboratoare
tehnologice”, demarate cu F100 în 1991 şi care anunţă noi sisteme
care urmează să intre în echiparea modelelor de serie. Pentru cei
mai mulţi, însă, F800 rămâne un preview al noii generaţii
CLS
, o maşină exclusivistă, care a dat naştere unui
segment cu totul aparte, al coupe-urilor cu patru uşi. Cât de mult
din F800 se va regăsi în noul CLS, nu vom vedea la Geneva 2010, ci
spre finalul anului, cel mai probabil la Paris 2010.

Mercedes F800 Style Concept prefigureaza noul CLS si arata noi idei de confort si siguranta


VEZI GALERIA MULTIMEDIA CU
NOUL MERCEDES F800 STYLE CONCEPT

F800 prefigureaza noul CLSLa Detroit
2010
, în ianuarie, am putut admira sculptura Mercedes Rising Car, un preview inedit al
noului Mercedes CLS. Care, la Geneva
2010
, este prefigurat de un nou concept, F800
Style Concept.

Stilistic, maşina germanior arată destul de diferit faţă de
propunerea promotor.ro din vara anului trecut,
care se inspira din conceptul CLK Shooting Break. Practic,
F800 Style Concept este total diferit de restul modelelor
din gamă sau faţă de actualul CLS
, fiind foarte modern şi
aducând o serie de inovaţii, mai ales în interior.

F800 are un design proaspat Având o lungime de 4,72 metri
şi un ampatament generos, F800 Style Concept arată compact
şi sportiv, dar, în acelaşi timp, deosebit de fluid şi
elegant
. Partea frontală şi cea laterală au un look
musculos, dar farurile cu LED adoptă o formă total nouă faţă de
actualele modele din gama Mercedes. Tot inedită (pentru o berlină)
este şi soluţia uşilor din spate culisante, care
oferă un acces foarte facil în interior, montantul central
lipsind.

Doar stopurile le vor da motive de critică fanilor Audi, având o
formă destul de apropiată de a lui Audi A4, de pildă. Însă, per total, limbajul
conceptului Mercedes este coerent, dinamic şi foarte modern. Se mai
remarcă jantele cu un design sobru, dar cu detalii inedite,
dând impresia că roţile sunt în mişcare chiar şi când maşina
stă
.

Interior high tech si inovator Acum, că aspectul exterior
v-a atras atenţia, să intrăm în habitaclul lui F800 Style
Concep,t, care este un pas uriaş în viitor
. Dacă gama
actuală de maşini Mercedes reprezintă o întoarcere la un stil mai
sobru şi mai clasic, acest concept reprezintă o ruptură evidentă,
oferind un spaţiu high-tech pentru cinci pasageri.

Cockpitul şoferului este, parcă, o dedicaţie pentru fanii
gadgeturilor: volanul are o formă inedită, ducându-te cu
gândul la un joc foarte complex de maşini
, în timp
informaţiile sunt afişate în format digital, înlocuind complet
ceasurile analogice.

Idee inedita: pad tactil si display Consola centrală se
continuă cu tunelul central şi cotiera, despărţind clar cele două
locuri din faţă, dar mai important este că integrează o
interfaţă evoluată COMAND System, cu un ecran tactil şi o cameră
video, care înregistrează mişcarea mâinii pe acesta

imaginile sunt afişate pe ecranul din partea superioară, aproape de
nivelul ochilor şoferului, într-o formă inedită: mâna apare uşor
transparentă, astfel fiind vizibile comenzile şi indicaţiile de pe
ecran.

Prin intermediul ecranului tactil pot fi controlate o sumedenie de
funcţii: aerul condiţionat, sistemul multimedia, sistemul de
navigaţie, telefonul sau accesul la internet, iar subiecţii care au
testat noul sistem s-au arătat foarte mulţumiţi de
ergonomia oferită de acesta, dar şi de nivelul mult mai
scăzut de distragere a atenţiei de la condus, comparativ cu
sistemele actuale
.

Senzatia de plutire a multor detalii În rest,
ambianţa luxoasă, specifică Mercedes, este asigurată de
suprafeţele largi, acoperite cu lemn
. Gradul ridicat de
luminozitate al interiorului, alături de formele sculpturale ale
multor detalii interioare, contribuie la impresia de „plutire” – de
exemplu, cotierele sunt de aşa natură profilate, încât nu par
ataşate portierelor.

Scaunele au o structură inovatoare: scheletul este din
magneziu, fiind acoperit de o structură din fibră de
carbon
, îmbrăcată ulterior de o ţesătură foarte
rezistentă. Carcasa exterioară a şezutului scaunelor este realizată
din lemn, printr-un nou procedeu de modelare 3D al
acestuia, procedeu utilizat, de altfel, şi pentru inserţiile din
lemn ale bordului şi portierelor
. Pentru a îndeplini cele
mai înalte standarde în materie de securitate, inserţiile de lemn
au partea interioară din aluminiu, astfel deformarea lor fiind
controlată şi se evită ruperea aşchiilor care ar putea vătăma
corpul uman.


Să vedem ce înseamnă
F800 Style Concept la nivel tehnic.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide