Nissan aduce la Tokyo conceptul BladeGlider

Autor: Adrian Mihălţianu 08 nov. 2013 Concepte auto

Despre conceptul BladeGlider cei de la Nissan spun că se va materializa într-un model de serie în următorii ani şi se adresează unui public tânăr, care pune accentul pe dinamism şi sportivitate.

La capitolul design, BladeGlider împrumută anumite trăsături de la Nissan DeltaWing, conceptul pregătit de niponi pentru cursa de la LeMans, şi din ZEOD RC – cea mai rapidă maşină electrică de curse.

Ecartamentul faţă cu lungimea de un metru este  mai îngust faţă de cel spate, iar soluţia adoptată de japonezi este justificată prin faptul că rezistenţa la înaintare este redusă şi în acelaşi timp manevrabilitatea este îmbunătăţită considerabil. Şasiul maşinii este realizat din fibră de carbon, în vreme ce caroseria a fost construită din CFRP (polimer ranforsat cu fibră de carbon), similar cu BMW i3.

Conform oficialilor Nissan, la debutul ca model de serie, BladeGlider ar putea beneficia de propulsie electrică, asigurată de două motoare electrice încorporate de roţile din spate.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide