Primele poze cu noul concept Mercedes-Benz F125, pentru Frankfurt 2011

Autor: Oraan Mărculescu 13 sept. 2011 Concepte auto

Seria de concepte germane cu titulatura „F” continuă, la Salonul Auto Frankfurt 2011, cu acest coupe Mercedes-Benz F125 Coupe, care surprinde foarte mult prin stilul foarte diferit de al actualei game Mercedes-Benz.

În cazul conceptului de faţă, numărul care apare după „F” se pare că reprezintă chiar cei 125 de ani pe care compania i-a împlinit recent. Ideea portierelor de tip „Gullwing” le-a permis designerilor să creeze o siluetă cu multe suprafeţe largi şi neîntrerupte de muchii – astfel că suprafaţa vitrată laterală este formată din numai două părţi.

Mercedes-Benz F125 este un nou concept inovator, pentru Frankfurt 2011

Graţie uşilor foarte lungi, Mercedes-Benz F125 este un coupe, deşi profilul său aminteşte, mai degrabă, de coupe-urile cu 4 uşi, precum Mercedes-Benz CLS. Pe de altă parte, s-ar putea ca F125 să prefigureze chiar un model de serie mai compact decât cunoscutul CLS, care ar urma să fie bazat pe Clasa C.

Partea frontală şi farurile cu un design neobişnuit amintesc puţin de recentul Mercedes A-Class Concept, în timp ce spatele original ne întrebăm dacă vrea să ne dea o idee despre direcţia de design în care se îndreaptă maşinile Mercedes-Benz.

Mercedes-Benz F125 beneficiaza de o pereche de portiere Gullwing de mari dimensiuni

Interiorul se anunţă fastuos, iar F125 promite să ne gratuleze cu o porţie foarte consistentă de tehnologie şi gadgeturi. Ultimele zvonuri afirmă că Mercedes-Benz F125 este şi un laborator ambulant pentru o tehnologie de propulsie care combină 4 motoare electrice şi un sistem de tip fuel-cell, alimentat cu hidrogen.

Teoretic, Mercedes-Benz ar fi capabil de un demaraj 0-100 km/h în doar 4,9 secunde, graţie puterii totale de 231 CP, în timp ce autonomia maximă s-ar cifra la circa 1.000 km. Promiţător, aşa încât aşteptăm cu nerăbdare toate detaliile oficiale, cu ocazia inaugurării de la salonul auto german.

Interiorul lui Mercedes-Benz F125 se anunta plin de inovatii si gadgeturi

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide