Primele schiţe cu Audi A2 Concept pentru Frankfurt 2011

Autor: Oraan Mărculescu 02 sept. 2011 Concepte auto

Modelul Audi A2 a apărut în gama constructorului german în anul 2000, fiind o maşină avangardistă din punct de vedere tehnic – însă preţul mare a transformat-o într-un eşec comercial, aşa încât, până acum, nemţii nu şi-au mai pus problema unui urmaş.

Conceptul Audi A2 prefigureaza o masina electrica de serie

Se pare, însă, că apariţia noului BMW i3 a pus o presiune foarte mare pe cei de la Ingolstadt, care, cu ocazia Salonului Auto Frankfurt 2011, vor veni cu un concept Audi A2 care nu face altceva decât să prefigureze urmaşul primului A2. Va fi al doilea concept din standul Audi, alături de Audi Urban e-tron Concept.

Pentru moment, nemţii ne arată doar nişte schiţe oficiale ale conceptului Audi A2, din care ne dăm seama că accentul pus pe pragmatism este mult mai mare decât în cazul lui Audi A1, de exemplu. Audi A2 are o lungime de 3,8 metri, însă caroseria de tip semi-monovolum (la fel ca prima generaţie) are o lăţime de 1,69 metri şi o înălţime de 1,49 metri, oferind mult spaţiu pentru patru pasageri.

Pe conceptul Audi A2, germanii vor expune noua tehnologie LED matrix beam

Se poate observa că stilul modern şi agresiv adoptat de Audi în ultimul timp este, în cazul lui A2, puţin „îmblânzit”, maşina arătând tinerească, dar şi foarte serioasă. Pe noul concept, Audi va expune noua tehnologie LED „matrix-beam”, care presupune combinarea LED-urilor cu microreflectoare, farurile generând o lumină mai puternică, dar nederanjantă. În plus, stopurile de ceaţă utilizează diode cu laser, proiectând pe şosea un triunghi roşu, pentru atenţionarea celor din spate.

Interiorul lui Audi A2 Concept este gândit şi el foarte pragmatic, podeaua fiind perfect plană. Cele patru scaune au fiecare şine pe care pot culisa în diverse configuraţii, astfel obţinându-se un spaţiu foarte mare pentru transportul obiectelor voluminoase.

Desi are doar 3,8 metri lungime, Audi A2 promite o modularitate interioara excelenta

În ce-l priveşte pe şofer, acesta beneficiază de o ergonomie atent studiată, comenzile fiind reduse la minimum. Cockpitul celui de la volan este separat într-un mod inedit, printr-o consolă centrală curbată, în timp ce indicatoarele de bord sunt înlocuite de un display de mari dimensiuni, având multiple funcţii, de la GPS până la facebook.

Conceptul Audi A2 se anunţă un mic creuzet de idei avangardiste, iar, cu ocazia salonului german, vom avea toate imaginile şi detaliile oficiale ale sale.

Audi A2 promite un nou sistem de comunicare la bordul masinii

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide