Un nou concept electric: Morgan Plus E

Autor: Andrei Nan 09 mart. 2012 Concepte auto

Morgan Plus E este bazat pe Morgan Pluss 8, model prezentat tot în ediţia din acest an a salonului eleveţian, şi dispune de un motor electric Zytek cuplat la un set de baterii litiu-ion. Conform constructorului, maşina este capabilă să ruleze 193 km cu un singur „plin”.

Motorul este capabil să furnizeze 163 CP şi un cuplu motor de 380 Nm. Cuplat la o cutie de viteze manuală cu cinci rapoarte, maşina poate accelera de la 0 la 100 km în 6,0 secunde şi atinge o viteză de top de 185 km/h.

Directorul de operaţiuni Steve Morris a declarat că Morgan Plus E a luat naştere datorită unei curiozităţi: doreau să vadă cât de „distractivă” poate să fie o maşină electrică sport. Plus E combină imaginea tradiţională Morgan cu ultimele tehnologii în materie de propulsie, iar cuplată la o cutie manuală va fi o maşină fantistică pentru condus.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide