Volkswagen Golf R Touch Concept lasă în urmă banalele butoane

Autor: Iulian Dnistran 06 ian. 2015 Concepte auto

Volkswagen a prezentat la Consumer Electronics Show (CES) 2015 conceptul denumit Golf R Touch. Şi, aşa cum îi spune numele, nu e altceva decât un Golf 7 R cu multe ecrane.

Mai exact, trei la număr – unul de 8 inci care înlocuieşte comenzile sistemului de climatizare, unul de 12,4 inci care înlocuieşte clasicele cadrane de bord şi unul de 12,8 inci care înlocuieşte touchscreenul standard de pe consola centrală.

Parcă nu arată prea rău, nu?

În afară de ecranul pentru sistemul de climatizare, celelalte display-uri pot fi personalizate în fel şi chip şi, mai mult decât atât, pot fi controlate prin intermediul gesturilor făcute în aer, nu doar prin deja obişnuitele atingeri. O cameră 3D montată undeva pe plafon monitorizează mişcările mâinilor şi trimite comenzi mai departe dacă detectează un gest recunoscut.

Pe lângă noile ecrane, conceptul are un sistem de iluminare ambientală care, potrivit Volkswagen, poate reda nu mai puţin de 16,7 milioane de combinaţii de culori.

Chiar dacă e doar un prototip, ar trebui să vedem aceste tehnologii şi în modelele de serie ale producătorului german în anii care urmează.

Tu ce zici: sunt mai bune butoanele sau ecranele tactile în maşini?

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide