Volkswagen IN – micro car concept

Autor: Cosmin Iordache 01 feb. 2010 Concepte auto


Volkswagen Brazilia a
organizat acum doi ani
Talento
Volkswagen Design 2008″,
un concurs de design din care au
fost aleşi patru câştigători. Kauré Martins,
Rogério Okabe, Guilherme Motta şi Wadson Gomes Amorim au avut ca
recompensă pentru ideile puse pe hârtie un internship în cadrul
departamentului de design din Brazilia.

Rezultatul
muncii lor este acest proiect denumit VW IN, un concept care face
aluzie la un viitor model care să rivalizeze cu smart
fortwo. Designul
este clasic VW, cei patru inspirându-se de la actuala gama, dar
mizând pe simplitate aceştia au reuşit să îi dea o notă foarte
interesantă
. Ca
dimensiuni acest model este considerabil mai mic decât smart, având
o lungime de 2,48 metri, faţă de cei 2,69 metri ai modelului de
origine Mercedes. Cu toate astea, creatorii săi spun că două
persoane şi ceva bagaje pot călători în condiţii
decente.

Ca şi motorizări, tinerii brazilieni spun că acest model
s-ar asorta cu un motor de 1.0 litru pe benzină sau etanol sau
chiar şi o motorizare electrică plug-in i-ar fi
suficientă
. Cu siguranţă cei de la VW vor muta şi în acest
segment în viitor, dar alegerea mai realistă pare Volkswagen Up,
din cauza spaţiului superior şi a celor trei locuri.


Vezi aici mai multe imagini.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide