Volvo Concept You – nou concept suedez la Salonul Auto Frankfurt 2011

Autor: Oraan Mărculescu 13 sept. 2011 Concepte auto

Deşi ar fi trebuit să ne aşteptăm la un concept inedit pentru Salonul Auto Frankfurt 2011, după prezentarea lui Volvo Concept Universe la Shanghai 2011, putem spune că noul Volvo Concept You este mai mult decât surprinzător, cel puţin prin prisma stilului nonconformist pe care îl afişează.

Volvo Concept You este o noua propunere, cu un stil foarte diferit de actualele masini Volvo

Ei bine, dacă Volvo Concept Universe era noua propunere a suedezilor pentru o berlină de clasă mare, iată că noul Volvo Concept You nu este altceva decât o versiune life-style, care abordează tema deja cunoscută a coupe-urilor cu 4 uşi, la fel ca şi Mercedes CLS sau Audi A7.

De fapt, Volvo Concept You pare mai degrabă un rival direct al modelului din Ingolstadt, graţie caroseriei cu un hayon de mari dimensiuni. Practic, Volvo Concept You este o berlină fastback de clasă mare, foarte elegantă, dar care arborează şi o nouă imagine de marcă.

Partea frontală a lui Volvo Concept You continuă oarecum ideile de pe limuzina Concept Universe. În primul rând, se remarcă decuparea capotei motorului, într-un mod foarte ciudat dacă stăm să ne gândim că Volvo se numără, totuşi, printre constructorii destul de sobri.

Volvo Concept Universe arboreaza o imagine de marca foarte ciudata

Apoi se remarcă grila radiatorului, foarte lată şi cu o înălţime redusă, flancată de două faruri de mici dimensiuni, dotate, cum altfel, cu tehnologie LED. În schimb, în spate maşina are un design foarte fluid, cu stopuri frumos integrate şi cu un stil foarte rafinat.

Interiorul lui Volvo Concept You este conceput pentru 4 persoane, care beneficiază de o atmosferă foarte luxoasă. De remarcat impresia de „plutire” a scaunelor, graţie prinderii ingenioase a acestora, dar şi a iluminării din partea inferioară.

Designul habitaclului continuă ideea de simplitate semeaţă a limuzinei Concept Universe, dar Concept You aduce o mare inovaţie din punct de vedere tehnologic: comenzile maşinii sunt concentrate într-un touchscreen de mari dimensiuni de pe consola centrală, un sistem de camere în infraroşu analizând permanent direcţia în care se uită şoferul.

Volvo Concept You are un interior foarte luxos, dar vine si cu inovatii tehnologice interesante

Astfel, în mod normal ecranul este în stand-by, iar, când şoferul îşi îndreaptă privirea spre el, sistemul de camere sesizează mişcarea ochilor şi, astfel, comandă aprinderea ecranului. Mai mult, şoferul poate transfera imaginile sau informaţiile de care este interesat de pe display pe parbriz, unde acestea sunt afişate printr-un sistem head-up display.

Volvo Concept You mai aduce o inovaţie: un sistem audio performant, dezvoltat împreunpă cu specialistul Alpine, dotat cu un subwoofer „FresAir”, care are masa scăzută de la 15 kg la doar 1,4 kg, în condiţiile unei fidelităţi audio mult peste standardele actuale.

Pentru moment nu sunt făcute publice informaţii despre sistemul de propulsie al lui Volvo Concept You, suedezii mizând mai mult pe impresia artistică a acestui concept. Care promite o adevărată revoluţie în designul Volvo în anii următori.

Volvo Concept You promite un viitor revolutionar la Volvo

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide