Cele mai tari 10 maşini germane din istorie

Ştiu că îţi plac maşinile germane. Nu trebuie să te fereşti, e ceva normal. Şi, ce-i drept, şi mie îmi plac maşinile făcute în Germania – evident, nu toate, dar există câteva care mi-au trezit interesul de-a lungul anilor. Şi pentru că sunt un băiat bun, am făcut o listă cu ele.

În România, fascinaţia pentru maşinile germane este foarte mare şi nu prea poate fi explicată. Poate că ne plac maşinile nemţeşti fiindcă dau impresia de acea calitate „made in Germany” vestită pe vremuri sau pentru că nu am avut acces, timp de câteva decenii, la automobilele care erau la ani lumină distanţă faţă de bătrânele Dacii în ceea ce priveşte calitatea.

Într-o anumită măsură, şi mie îmi plac maşinile construite în Germania. Aşa că am hotărât să fac o listă cu 10 (plus alte două bonus) nemţoaice care şi-au pus destul de tare amprenta asupra industriei auto şi a vieţilor oamenilor. Nu este vorba doar despre maşini foarte rapide sau despre modele care se laudă cu performanţe extraordinare. E vorba doar despre maşini care te fac să spui „uau” de fiecare dată când le vezi pe şosea. Nu trebuie să explici nimănui ce e chestia aia, fiindcă ştii că e mişto. Ca de obicei, această listă nu exprimă neapărat opinia întregii redacţii ProMotor, ci a fost realizată după principiul „ce îmi place mie”.

1. Audi Quattro

Audi a anunţat recent că a vândut şase milioane de maşini cu sistemul de tracţiune integrală quattro, ceea ce e destul de impresionant. Dar aceste cifre de vânzări nu ar fi existat dacă modelul numit quattro nu ar fi făcut ravagii în lumea raliurilor din anii ’80, obţinând două campionate mondiale – în 1982 şi 1984, precum şi două locuri doi – în 1983 şi 1985.

Have no fear, Quattro is here!

Din fericire, a existat şi o variantă de stradă, care mai este cunoscută şi după numele Ur-Quattro (adică primul Quattro). Evident, a avut parte de tracţiune integrală, dar şi de un motor turbo de 2,1 litri care produce 200 CP şi 285 Nm. Sprintul de la zero până la 100 km/h are nevoie de doar 7,1 secunde, iar viteza maximă este de 220 km/h. Şi da, 220 km/h e foarte mult pentru 1980.

2. Audi RS2 Avant

E un break cu 315 CP. Vrei mai mult? Ok. A fost primul model din seria supersportivă RS a celor de la Audi şi a fost dezvoltat în colaborare cu Porsche. Şi când spun „în colaborare” mă refer la faptul că Porsche s-a jucat destul de mult cu motorul Audi de 2,2 litri, dar şi la faptul că maşina a fost construită de Porsche în fabrica din Zuffenhausen, unde a fost construit şi vestitul 959 (despre care o să citeşti puţin mai jos).

Bunicul lui RS6 din prezent

Totodată, a primit binecunoscutul sistem de tracţiune integrală quattro pentru a transmite cât mai eficient puterea către şosea, iar rezultatul a fost un veritabil „sleeper” – adică o maşină care nu pare că poate să facă mare lucru, dar care lasă în ceaţă foarte multe maşini sport.

În plus, cred că e unul dintre cele mai arătoase Audi-uri făcute vreodată (da, ştiu, nu e toată lumea de acord cu mine la capitolul ăsta).

3. BMW M5 E39

Ca să fiu bine înţeles de la bun început, aici este vorba despre adevăratul M5 E39, şi nu despre acele exemplare de Seria 5 care s-au transformat peste noapte în M5 prin adăugarea unor embleme M cumpărate din târg. Fiindcă, aşa cum ar trebui să ştim cu toţii, o emblemă M şi nişte jante mai mari nu duc la o creştere a puterii.

Nici prea plictisitor, nici prea arogant

Revenind la „the real thing”, acesta are o imagine de bad boy veritabil. Nu ştiu, e ceva cu farurile şi cu spoilerele alea care îl facă să arate pur şi simplu obraznic. Iar V8-ul de 4,9 litri de şcoală veche cu 400 CP completează frumos tabloul unei maşini care întorcea toate privirile în 1998.

4. BMW Z3 M Coupe

Un model foarte rar, care a devenit extrem de dorit de toţi pasionaţii de modele sportive BMW. Cu o ţinută de drum impecabilă, motoare preluate de la M3 şi un design ciudăţel, Z3 M Coupe va deveni cu siguranţă o maşină clasică în viitor.

Şi da, i se zice „bread van”, adică maşina de pâine. Aş vrea şi eu o astfel de maşină de pâine…

5. Volkswagen Golf GTI

Prima generaţie a lui Golf GTI a marcat începutul unei noi ere – cea a hot hatch-urilor europene. Cu o greutate de doar 810 kg şi un motor de 1,8 litri care produce 110 CP, micuţul Golf poate să îţi ştampileze un zâmbet imens pe faţă, atât timp cât poţi să trăieşti fără ABS, ESP şi servodirecţie.

Dacă n-are dungă roşie pe grila radiatorului nu e GTI!

Celelalte maşini, pe pagina următoare.

Citeşte mai departe în pagina următoare »