Reguli de circulaţie bizare din întreaga lume (I)

Autor: Andrei Ştirbu 05 nov. 2014 Dosar & Analize

1. Condusul zen ca regulă generală. Fără „scârţ!”

Ştii momentele alea când întâlneşti câte un moşmondit în trafic, care, în câteva minute, stoarce din tine orice urmă de înţelegere şi empatie şi care te face să te comporţi, după ce scapi de el, ca şi cum ai fost picurat în frunte jumătate de oră? Dacă nu, există două posibile explicaţii: 1) Doză mare de Xanax sau 2) Eşti moşmondit în trafic.

Singura explicaţie valabilă

În statul Kansas, scârţâitul anvelopelor este considerat un mic delict, însă în oraşul Derby, legea statului este completată de câteva alineate locale. „Accelerarea rapidă inutilă, scârţâitul inutil al roţilor, derapajul, fumul sau pierderea aderenţei în cazul accelerării, precum şi frânarea care produce aruncare de pietre, de pământ sau de noroi de pe suprafaţa de rulare” – toate acestea sunt împotriva legii.

„Scuze, scuze, scuze, scuze, scuze…”

Acum probabil că te gândeşti cum ai putea, vreodată, să te abţii de la oricare dintre toate acestea? Ei bine, iată un motiv bun: oricare dintre acestea se pedepseşte cu amendă de până la 500$ şi / sau până la 30 de zile de închisoare. 

Suntem curioşi care sunt cifrele de vânzări pentru antidepresive acolo…

 

2. Eureka, locul unde vei descoperi că dormitul pe asfalt este ilegal

Prima dată când auzi de Eureka, te gândeşti probabil la legenda locală – trebuie să fie o legendă locală, nu – prin care locul acesta a fost botezat după celebra interjecţie a lui Arhimede, născută spontan în urma relevaţiei din baie.

Dar apoi afli că există o lege împotriva dormitului pe stradă şi, dintr-o dată, curiozitatea privind legenda numelui dispare subit. Aşadar, cum s-a ajuns în ipostaza de a ilegaliza această strălucită idee de a-ţi face culcuş pe un drum destinat maşinilor? Se pare că este o extensie a hotărârii consiliului local de a considera dormitul în public o infracţiune. 

Dacă dormi pe stradă ŞI pe trotuar îţi iei amendă dublă?

La fel de serioasă este şi consecinţa faptului de a fi prins de poliţie dormind pe stradă: amendă până la 1.000 de dolari americani şi / sau până la şase luni de închisoare.

 

3. În Kentucky, poţi să reclami un câine pentru că ţi-a „molestat” maşina

Dacă trăieşti în România, atunci nu ai cum să nu fi fost vreodată martor la următoarea scenă: maşina rulează pe stradă, se apropie de unul sau mai mulţi câini. Câinii consideră maşina un intrus pe teritoriul lor (ăla pe care îl pişă sistematic în fiecare zi) şi încep să alerge pe lângă maşină, în speranţa că vor muşca şi ei ceva. Situaţia devine un pic mai agitată atunci când eşti pe bicicletă, însă, în cel mai rău caz, te rezolvi cu nişte copci. La o adică, este teritoriul lor…

„Omule, n-ai ce căuta aici. Teritorul este proaspăt marcat”.

În oraşul Fort Thomas din Kentucky, dacă se nimereşte ca tu sau preţioasa ta maşină să fiţi asaltaţi de patrupede puse pe scandal, poţi să mergi la poliţie şi faci reclamaţie, deoarece câinilor le este interzis să se comporte în public ca nişte animale. Mai exact legea spune că ilegal pentru un animal de companie să cauzeze „deranj, disconfort sau vătămare unui membru al comunităţii”. Aici este inclusă şi „molestarea pietonilor sau a vehiculelor aflate în trecere”.

… sau poţi să-ţi iei şi tu un ajutor canin

Nu ştim ce au voie câinii să le facă celor care nu sunt membri ai comunităţii şi nici dacă poştaşul este considerat membru al comunităţii, însă ştim că acuzatul este trimis la adăpostul de câini, iar stăpânul lui riscă o amendă de până la 500 de dolari. 

 

4. Este ilegal să opreşti în faţă la Dunkin’ Donuts

Chestia asta nu sună ciudat până când nu-ţi imaginezi o regulă similară aplicată de un Consiliu Local din România. Una emisă de Primăria Bucureşti care să spună, de exemplu, că este interzis „să parchezi în dreptul localului Subway de pe Calea Crângaşi nr. 29, pe o distanţă de şapte metri în direcţia spre Podul Grant”. 

Însă fix asta se întâmplă în orăşelul South Berwick, Maine, orăşel care – tindem să credem – are cei mai posomorâţi poliţişti de pe întreg teritoriul Statelor Unite. Vezi tu, Dunkin’ Donuts este o gogoşerie / patiserie / cafeteria renumită în State şi, dacă e să fi învăţat ceva din filmele americane despre poliţişti, este faptul că iubesc gogoşile. Iar Dunkin’ Donuts face zeci de sortimente de gogoşi de oferit.

Un Dunkin’ Donuts cât se poate de… oficial (via)

Desigur, motivul pentru care consiliul local a decretat zona ca interzisă staţionării nu a fost pofta poliţiştilor, ci faptul că în apropierea acelui local se află o şcoală, iar parcatul maşinii în acea zonă ar încurca traficul. Da, se pare că există locuri pe lumea asta unde Consiliile Locale se gândesc şi la infrastructura urbană. Şi îşi fac aşa de serios treaba, încât includ numele unui business în legile oficiale. Şi când spun serios, mă refer la cât se poate de serios: amenda poate ajunge până la 175 $ şi – dacă eşti neserios – poţi petrece până la 30 de zile în închisoare. 

 

5. Insulta la volan, pedepsită prin lege

Dacă vrei să vezi adevărata faţă a fetei cu care urmează să te căsătoreşti, oferă-te să-i fii pasager în ora de vârf, într-un oraş aglomerat. Blocajele în trafic ar trebui să fie trecute în lista cu Metode de Tortură Uşoară, pentru că stoarce orice urmă de răbdare din tine şi scoate, în cele din urmă, înjurături pe care ţi-era ruşine să le gândeşti înainte. 

Pentru pumnul ridicat în aer primeşti puncte în plus

Desigur, nu trebuie să te afli în maşină pentru a fi scos din sărite de cineva până în punctul în care să-ţi verşi năduful pe cineva. În oraşul Rockville, Maryland, consiliul local a hotărât că înjuratul este un păcat capital şi, implicit, un delict serios, aşa că s-a gândit să-l interzică. Orice insultă spusă suficient de tare încât să fie auzită de o altă ureche decât a ta îţi poate aduce o amendă de până la 100 de dolari şi / sau până la 90 de zile în închisoare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide