Aero GP Constanţa Challenge 2007

Autor: Andrei Ştirbu 21 aug. 2007 Știri auto
Aero GP Constanţa Challenge 2007

Aero GP Constanţa Challenge 2007 este un eveniment aviatic excepţional, iniţiat de Regional Air Services (Aerodrom Tuzla) în parteneriat cu Flying Aces. Echivalentul aviatic al Formulei 1, Aero GP este o competiţie sportivă de vârf care implică avioane puternice, circuite restrânse, zboruri foarte aproape de nivelul solului (la doar 10 m), bombe aruncate asupra ţintelor şi arme aeriene.

Prima competiţie Aero GP din 2007 are loc la Constanţa! Deschiderea acestei serii competiţionale se numără printre cele mai spectaculoase evenimente din calendarul sportiv. Piloţi de top, precum Zoltan “Red Phantom” Veres, Peter “Maximum G” Podlunsek, Andy “Horsepower” Bickmore, Ioan Postolache, Daniel Ştefănescu şi alţii, se bat pentru supremaţia aerului.Competiţia reală, cu adrenalină, risc şi încordare se desfăşoară în zona beach-bar The Wave din Mamaia, zona Castel, între orele 15:00 – 19:00. Vedeta evenimentului, Bruce Dickinson de la Iron Maiden va fi prezent în faţa celor pasionaţi de avioane, sporturi extreme şi muzică rock sâmbătă, 25 august, în staţiunea Mamaia.

Poţi afla mai multe despre cât de spectaculos poate fi acest concurs citind articolele apărute după evenimente similare desfăşurate în Malta, Egipt, Slovenia, etc. pe www.aero-gp.com. Vino pe 25-26 august la Aero GP Constanţa Challenge 2007 şi admiră vedetele aflate mereu la înălţime!

Parteneri media: ProFm, ProMotor, Apropo.ro, Time Out si Gandul.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide