Afacerea Volkswagen-Suzuki: japonezii vor păstrarea independenţei

Autor: Oraan Mărculescu 19 iul. 2011 Știri auto
Afacerea Volkswagen-Suzuki: japonezii vor păstrarea independenţei

Povestea „VW + Suzuki = Love” s-ar putea să se termine foarte
repede, după ce oficialii japonezi s-au arătat nemulţumiţi
de intenţiile de preluare a controlului mărcii japoneze de către
partenerul Volkswagen
, care deja deţine 20% din acţiunile
Suzuki.

Conform
Reuters
, vice-preşedintele Yasuhito Harayama a declarat că
ambele părţi implicate în acest parteneriat trebuie să regândească
planul de cooperare, în condiţiile în care independenţa
Suzuki nu poate fi negociată
, iar VW nu poate emite
pretenţii de imixtiune în controlul companiei japoneze.

Chiar dacă Hans Demant, reprezentantul grupului german, a negat
afirmaţiile japonezilor, analiştii din domeniul auto consideră că
oficialii Suzuki sunt îndreptăţiţi să ia atitudine, mai ales că
Volkswagen şi-a anunţat intenţia de a-şi creşte participaţia în
cadrul Suzuki, după ce, în decembrie 2009,

a cumpărat 19,9% din acţiuni
pentru
suma de 2,5 miliarde de dolari.

Chiar dacă Suzuki este un specialist al maşinilor mici, asta nu
înseamnă că este o companie mică şi neimportantă, ceea ce explică
pretenţiile de independenţă şi egalitate pe care le reclamă
japonezii. În teorie, germanii ar fi interesaţi de
know-how-ul, experienţa şi tehnologia japonezilor în domeniul
maşinilor mici, dar şi în
cel moto
, iar Suzuki ar urma să aibă acces la
tehnologia motoarelor hibride şi electrice, dezvoltate de VW.

În practică, însă, preşedintele Suzuki a declarat recent că
oferta tehnologică din partea Volkswagen nu e aşa de atractivă
pentru moment, iar parteneriatele cu alte companii continuă – de
exemplu, Suzuki a semnat recent un contract cu Fiat pentru
furnizarea de motoare diesel de 1,6 litri
, iar
parteneriatul din cazul modelelor gemene Suzuki SX4 şi Fiat Sedici
va continua.

Conform jurnaliştilor de la Reuters şi analiştilor auto,
s-ar putea ca, în final, parteneriatul dintre Volkswagen şi
Suzuki să se termine prematur
. Preluarea controlului
Suzuki de către VW era văzută ca un pas destul de important pentru
atingerea obiecrivului de a depăşi rivalul numărul unu Toyota pe
piaţa mondială. Iată, însă, că japonezii opun rezistenţă, declarând
că doresc indepdendenţa şi egalitatea, deşi diferenţa dintre cele
două companii este uriaşă.

Pentru moment, germanii şi japonezii s-au angajat într-un nou
plan de negocieri, în timp ce acţiunile Suzuki au
înregistrat o scădere de aproape un sfert la închiderea bursei de
la Tokyo
la începutul acestei săptămâni. Rămâne de urmărit
evoluţia acestei poveşti, mai ales că şi oficialii GM au atacat în
mod deschis Volkswagen pentru falsele zvonuri privind căutarea, din
nou, a unui cumpărător pentru Opel, după ce Marchionne, boss-ul
Fiat, s-a arătat şi el nemulţumit de declaraţiile germanilor de la
VW, privitor la disponibilitatea cumpărării Alfa Romeo.


Voi ce credeţi: să fie vorba, oare, de un război psihologic
economic?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide