Exclusiv  Am spionat DUSTER FACELIFT! Iată ce dotări noi testează Dacia pentru Duster facelift

Două exemplare ale SUV-ului autohton Dacia Duster cu câteva dotări preluate de pe modele noi Dacia au fost fotografiate în Vatra Dornei. ProMotor vă prezintă în exclusivitate dotările pe care Dacia le testează pentru Duster facelift. Vedeţi în continuare despre ce este vorba.

Am spionat DUSTER FACELIFT! Iată ce dotări noi testează Dacia pentru Duster facelift Am spionat DUSTER FACELIFT! Iată ce dotări noi testează Dacia pentru Duster facelift

Două exemplare Dacia Duster cu câteva dotări preluate de pe ultimele modele ale producătorului autohton au fost surprinse recent în teste la Vatra Dornei. Credem că aceste dotări se vor regăsi pe faceliftul lui Dacia Duster, care este posibil să apară chiar la Salonul Auto Geneva 2013.

Ambele maşini de teste erau în varianta 1,5 dCi 4x4, după cum indică însemnele din partea din spate, însă farurile montate erau de pe varianta 4x2 (maşinile de serie în varianta 4x4 au faruri cu fundal negru, în timp varianta 4x2 vine cu faruri cu fundal alb).

Cele mai multe modificări sunt, însă, la interior, unde vedem cadrane de bord preluate de pe Lodgy, Dokker sau noul Logan. Interfaţa audio cu satelit de comandă pe coloana de direcţie, CD-Player, MP3 Player, interfaţă USB şi Bluetooth a rămas, însă, aceeaşi ca pe modelul de serie Duster.

Mai mult, imaginile ne arată că Dacia testează sistemul cruise control, limitatorul de viteză şi modul de condus ECO pentru Duster facelift. Modelele de teste aveau butoanele pentru limitatorul de viteză montate în zona mânerului pentru frâna de mână, însă forma acestora ne spune că locul lor e pe volan, ceea ce înseamnă că Dacia Duster facelift ar putea primi un volan asemănător cu cele montate pe Dokker, Lodgy şi noul Logan.

Butoanele pentru cruise control şi modul ECO sunt în partea din stânga a coloanei de direcţie, în acelaşi loc în care noul Logan are butonul pentru funcţia ECO.

Din păcate, planşa de bord de pe maşinile de teste era aceeaşi ca pe actualele modele de serie Duster produse la Mioveni, însă sperăm că, odată cu noile dotări, Dacia Duster facelift va primi şi o planşă de bord similară cu cea de pe varianta pentru America de Sud a modelului Duster.

Ce credeţi:

VOM VEDEA NOUL DUSTER FACELIFT LA SALONUL AUTO GENEVA 2013?