Amenda uriaşă primită de şoferul autocarului Jandarmeriei – VIDEO

Autor: Gandul.info 14 nov. 2017 Știri auto
Amenda uriaşă primită de şoferul autocarului Jandarmeriei – VIDEO

Subofiţerul din cadrul Jadarmeriei, identificat ca persoana care s-a aflat la volanul autocarului surprins în imaginile apărute în spaţiul public, a fost audiat, luni, la Brigada Rutieră.

„În baza coroborării tuturor datelor rezultate din declaraţia conducătorului auto, a vatmanilor, precum şi din identificarea altor imagini de la data şi ora incidentului s-a dispus, cu privire la abaterile de la normele OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice cu modificările şi completările ulterioare, republicată, sancţionarea contravenţională a celui în cauză cu suma de 1.450 de lei pentru nerespectarea regulilor privind depăşirea şi nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor şi marcajelor de obligare, precum şi măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile”, potrivit sursei citate.

Şoferul face parte din Baza de Adminsitrare şi de Deservire a Jandarmeriei.

„Este vorba despre un şofer din cadrul unei subunităţi subordonate Jandarmeriei Române, Baza de Administrare şi de Deservire a Jandarmeriei. Şoferul este angajat în anul 2007. La nivelul unităţii s-a dispus deja verificarea în regim de urgenţă, ofiţeri care vor face parte din această comisie de anchetă, şi stabilirea circumstanţelor în care a fost posibil aşa ceva. Ne cerem scuze pentru această situaţie, ne asumăm, este în cadrul instituţiei noastre”, a declarat, pentru MEDIAFAX, la momentul apariţiei imaginilor în spaţiul public, şeful biroului de presă al Jandarmeriei Române, Marius Militaru.

Anterior, Poliţia Capitalei anunţase că face verificări pentru a stabili identitatea conducătorului auto al unui autocar cu numere ale Ministerului de Interne, aparţinând structurii centrale a Jandarmeriei, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care acesta este filmat când merge pe contrasens, pe linia de tramvai.

Potrivit înregistrării, şoferul evită în ultimul moment impactul frontal cu un tramvai care venea din sens opus.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide