Americanii vor cutii negre şi în maşini

Autor: Oraan Mărculescu 31 mai 2010 Știri auto
Americanii vor cutii negre şi în maşini

Dacă până acum vorbeam de această propunere, de echipare a
maşinilor cu dispozitive tip „cutii negre”, doar ca despre un zvon,
se pare că suntem pe cale să trecem foarte rapid la o lege
serioasă. Pentru moment, doar în USA.

Propunerea (şi presiunile) vin din partea NHTSA, care este
principalul factor de decizie în ce priveşte activitatea pe
drumurile şi autostrăzile americane. Vorbim de autoritatea
în materie care dispune cunoscutele rechemări în service
,
dar care are şi dreptul de a amenda firmele – cum s-a întâmplat
recent în cazul Toyota.

În urma scandalului în care a fost implicată firma japoneză, s-a
ajuns la decizia instalării obligatorii a dispozitivului
„brake override”
– acesta scoate din funcţiune motorul,
atunci când sunt utilizate concomitent pedalele de acceleraţie şi
de frână, pentru a se evita situaţiile accelerărilor
involuntare.

Iar acum există un proiect de lege, care va fi înaintat
comisiilor de specialitate ale guvernului american, prin care
se doreşte instalarea obligatorie a sistemelor de tipul
„cutii negre”
. Una dintre urmările acestei legi va fi
analizarea mult mai facilă a datelor în cazul accidentelor, precum
şi îmbunătăţirea considerabilă a bazelor de date statistice ale
institutului american, pe baza cărora urmează să fie adoptate noi
reglementări în viitor.

Mai există şi o „găselniţă” financiară: toate amenzile
pe care le dă NHTSA intră în vistieria acesei instituţii
,
iar plafonul maxim al amenzilor va fi ridicat la nu mai puţin de
200 milioane de dolari.

Noua lege le dă dreptul celor de la NHTSA să ceară chiar o
dublare a bugetului pentru următorii trei ani, acesta fiind estimat
la 280 de milioane de dolari. Concomitent, producătorii care
comercializează maşini pe piaţa USA vor trebui să verse în
vistieria NHTSA o sumă de 9 dolari pentru fiecare maşină
vândută
. Şi asta deoarece cutiile negre costă şi trebuie
aprobate doar de NHTSA.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide