Are 6 tone şi costă cât 40 de suv-uri de lux (galerie foto)

Autor: Alexandru Banu 22 mart. 2018 Știri auto

Dacă mai sunt printre voi europeni care nu înţeleg că marea Chină a devenit unul dintre cei mai mari jucători pe piaţa de maşini, înseamnă că aţi rămas prin 1990 cu informaţiile. Trebuie să vă faceţi un update de stare. Chinezii au pachete majoritare de acţiuni la mărci ca Volvo, Peugeot sau Citroen de mari şi cumpără felii din Mercedes la câţi bani vor nemţii pe ele. Şi Volkswagen lansează SUV-ul ei fanion mâine la Beijing pentru că este cel mai important nod regional de desfacere.

Chinezii cumpără maşini într-o frenezie, inclusiv brand-uri de lux. Vorbim de o piaţă de aproape 25 de milioane de maşini mici în tot 2017 (+3% comparativ cu 2016). Asta înseamnă că numai ţara China cumpără de 1.5 ori mai multe maşini mici decât continentul Europa. Producţia indigenă de maşini e 1:1 cu vânzările.

Mărcile chinezeşti au cotă locală de piaţă 44%. Cele nemţeşti, considerate superioare, au 20%, iar cele franţuzeşti, nici 2%. În această furie asiatică de consum şi de producţie, chinezii vor să devină tot mai buni şi să stăpânească tot mai mult. Iar în acest context a apărut acest zdrahon de 6 tone greutate în varianta blindată. Preţul este îngrozitor de respingător – 3.8 mil. $ pentru SUV-ul rezistent la arme de foc.

Suv-ul gigantic de 3.8 mil. $ într-o galerie foto excepţională

Karlmann king se numeşte şi e produs local al companiei IAT. Modelul fără blindaj costă de două ori mai puţin. Măgăoaia asta e ridicată pe un şasiu de Ford F550. Motorul e şi el al aceluiaşi model american, un V10 de 6.8 litri, urcat în 400 de cai de la 290 standard. Pentru că e foarte mare – are 2.5 metri lăţime -, nu este atât de rapid. Atinge maximum 140 km/h. Vorbim de versiunea blindată, pentru care au fost comunicate performanţele şi pe care chinezii se aşteaptă să-l vândă mult mai mult decât pe cel fără blindaj – cotat la jumătate de preţ.

Înăuntru, maşina e plină de lux şi superlux. De la piele şi finisaje cu lemn şi alumniu, la gadget-uri printre care e şi un espressor. De frigidere nici nu mai întrebaţi. Maşina poate fi livrată şi cu 6 uşi în loc de 4. 

Autor Alexandru Banu

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide