Avem prima poză şi primele emoţii cu maşina asta splendidă

Autor: Alexandru Banu 22 nov. 2017 Știri auto

 

Vă mai aduceţi aminte ceva din 2001? Poate cei născuţi acum 10-12 ani, da! Dar vă spunem noi. Nu vă mai aduceţi aminte nimic sigur că s-a întâmplat în 2011 decât dacă v-aţi scos buletinul atunci sau v-aţi luat un carnet sau, Doamne fereşte, s-a întâmplat un eveniment nefericit (cum ar fi căsătoria). S-a mai întâmplat ceva tare rău în 2001 şi vă amintim noi. A apărut Clasa A. Da, Mercedes-ul. Cel mai mic Mercedes modern făcut de nemţi. Asta, desigur, exceptând Smart-ul care s-a considerat mereu independent dar nu a fost niciodată. Şi acum o să vă amintiţi cât era de … nepotrivit pentru cultura Mercedes. Acolo unde cultură înseamnă tradiţie, putere, clasă, eleganţă. Era o cutie pe roţi cu siglă Merc.

Dar ceva s-a întâmplat în 2012. Parcă a venit prinţul şi a pupat broscuţa fermecată care s-a transformat într-o prinţesă superbă şi puternică (vezi A 45 AMG). A fost maşina care a reformat design-ul la Mercedes. De atunci, Mercedes parcă a întinerit brusc şi a devenit deosebit de atractiv. A mai lăsat un pic fiţele de lux deoparte, care, la vremea aia, erau un pic depăşite în competiţia cu Audi şi BMW după care ne curgeau balele. Acum doi ani, Mercedes a revenit cu un facelift care a mai filtrat un pic de tot maşina şi a făcut-o “şi mai perfectă”. Iar de azi-înainte avem tot dreptul să visăm la un A Klasse 2018 oribil de frumos şi agresiv.

Avem o imagine, o randare 3D, făcută de Andrei Avarvarii şi dacă maşina asta o să arate aşa, o să fie răutatea pe patru roţi. Solidă şi ascuţită, cu o grilă luată de la Mercedes-urile de curse vechi (cum ar fi 300SL). Poza a fost publicată pe Autobild.de  cu detalii despre spaţiu. O să fie mai mult în spate şi maşina va fi mai înaltă pentru loc la cap. Şi portbagaul va fi mai mare conform supoziţiilor nemţilor. Chiar dacă vor exista probabil şi variante mild-hybrid (anumiţi consumatori se vor hrăni dintr-o baterie auxiliară) sau chiar plug-in hybrid, Mercedes nu va renunţa pe A Klasse la versiunile potente A 40 şi A45 AMG. 

Autor Alexandru Banu

3D de Avarvarii

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide