Avem un feeling că urmează cel mai mişto device inventat de la roată, încoace

Autor: Alexandru Banu 19 oct. 2017 Știri auto
Avem un feeling că urmează cel mai mişto device inventat de la roată, încoace

Apple e unul dintre numele cele mai importante unme la ora asta. Din tot. Nu din industria gadget-urilor, nu din cea financiară, din tot. Valoarea capitalizată sau nu a acestei companii depăşeşte PIB-ul României cum trece un 760i pe lângă un Logan 1.4MPI (mai există aşa ceva …?). E 160$ acţiunea şi valoarea capitalizată a companiei e de 825 de miliarde de dolari. E nevoie să repetăm? Apple e în noua modă a aronimelor american – FANG, acolo unde sunt, în ordinea literelor de pe tricou, Facebook – Apple – Netflix – Google. Teoretic şi practic, dacă SUA începe un război financiar cu planeta Pământ, astea 4 companii sunt în pole-position pentru atacul american.

Marea reinventare a acestei companii pentru consumatorii de rând a fost iPod-ul, pentru cine îl mai ştie. A fost noul walkman care a îngropat orice device de ascultat muzică inventat până atunci.

A urmat iPhone, telefonul care a reinventat stilul de folosire al telefonului. Nu mai apeşi, swipe-ezi. După ei, potopul de companii care au făcut şi ele telefoane cu touchscreen. Nu era o tehnologie nouă, însă Apple s-a gândit s-o pună prima pe telefoane de masă.

De câţiva ani, după modelul Google de data asta, Apple şi-a zis că vrea să facă maşini. Electrice, autonome, să facă. Asta era ideea, să intre cu revoluţiile lor ideologice pe o piaţă plină de bani. Proiectul se numea Titan (nicio legătură cu cartierul din Bucureşti).

La un moment dat, acum vreun an, Apple a anunţat că nu mai vede implicarea ei în acest sector ca într-un produs cap-coadă. O să furnizeze soluţii de autonomie pentru alţi producători şi în general pentru industria care cere aceste sisteme de autopilotaj.

Acum câteva zile, MacCallister Higgins, cofondator al unui startup ân industria autonomă a surprins în California un Lexus cu un device Apple ataşat pe el. Dispozitivul e plin de seznori şi radare.

Acum, noi ne punem o întrebare firească. E oare Aple aproape de un device pentru condusul autonom pe care să îl cumperi de la magazinul din colţ, apoi să-l montezi pe orice maşină şi să meargă treaba de la sine? Asta chiar că ar fi o lovitură teribilă pentru toată industria care se chinuieşte să înglobeze în structura maşinii astfel de sisteme. Gândiţi-vă că îl puteţi împrumuta şi vecinului dacă vă roagă frumos. În loc de “vecine, ai două ouă?” o să fie “vecine, dă şi mie autonoma că o scoate fiu-meu de 12 ani pe una la suc”. Tare!

VIDEO DEVICE APPLE PENTRU MAŞINĂ AUTONOMĂ

Autor Alexandru Banu

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide