Benzinarii scumpesc carburanţii în lanţ după amenda fără precedent

După anunţul amendării a şase distribuitori de carburanţi cu 205 milioane de euro a început scumpirea, în lanţ, a carburanţilor.

Benzinarii scumpesc carburanţii în lanţ după amenda fără precedent Benzinarii scumpesc carburanţii în lanţ după amenda fără precedent

La începutul acestei săptămâni Consiliul Concurenţei a amendat şase distribuitori de carburanţi din România cu suma record de 205 milioane de euro în total, considerând că a existat o înţelegere neconcurenţială între aceştia în 2008, când au ei au retras, simultan, un anumit sortiment de benzină de pe piaţă.

Drept urmare, la doar o zi după ce Petrom a majorat preţurile la carburanţi cu până la 9 bani pe litru, principalii concurenţi, Rompetrol şi Lukoil au scumpit şi ei benzina şi motorina vândute în staţiile proprii. Contactaţi de gândul, reprezentanţii Mol România au confirmat doar că au scumpit şi ei sortimentele de carburanţi la benzinării, fără a preciza însă cu cât, respectiv care sunt preţurile actuale. Mol România nu publică pe site-ul propriu preţurile la sortimentele de carburanţi pe care le comercializează.

În cazul Petrom, majorarea operată joi dimineaţă a fost cea de-a treia din acest an, ea fiind motivată, după cum susţin oficialii companiei, de creşterea cotaţiilor Platts, indici care urmăresc evoluţia preţurilor carburanţilor la nivel global.

Mai multe informaţii pe www.gândul.info

Apropo.ro
Cum să faci un avion propulsat de... muşte! Cum să faci un avion propulsat de... muşte!

Ţi s-a întâmplat vreodată să vrei să faci ceva trăznit, dar nu ai avut imaginaţie? Pentru astfel…

Loto 6 din 49, 24 mai 2012: Iată numerele câştigatoare!
Ce s-a ales de predicţiile din 1900 (Partea I)
Descopera.ro
Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de cord Bărbaţii infideli sunt mai predispuşi la atac de…

Bărbaţii care îşi înşeală soţiile au un risc de apariţia a atacului de inimă mult mai crescut…

Top 10 specii noi ale anului 2012 (FOTO/VIDEO)
Yves Rossy - omul care s-a visat pasăre
Go4it.ro
Calculator de 49 dolari? Calculator de 49 dolari?

APC este PC-ul construit de VIA pentru conectarea la Internet. Acesta este scopul principal al acestui…

Afla cum poti face rost de un televizor de ultima…
Afla cum vrea sa iasa Nokia din criza
Showbiz.ro
Leah Francis este irezistibilă! (Poze) Leah Francis este irezistibilă! (Poze)

Blonda Leah Francis este o blondă irezistibilă, posesoarea unui bust impresionant de mare, dar natural.…

Shakira se dezbracă pentru Playboy!
Rihanna a făcut sex cu Justin Bieber?
ProSport.ro
Dinamo a avut la finală un suporter tocmai în Senegal! EXCLUSIV Prima reacţie a lui Issa Ba după ce a semnat cu 'câinii': "Vreau titlul" Dinamo a avut la finală un suporter tocmai în Senegal!…

Issa Ba a plecat din România pentru a petrece vacanţa în Senegal, alături de familia sa. Telefonul…

Bute mai are de slăbit 2.5 kg! "Sunt în grafic,…
CSU Ploieşti a câştigat pentru a opta oară titlul…