BMW i3, prima electrică a bavarezilor, prezentată oficial pe trei continente

Autor: Tudor Rus 29 iul. 2013 Știri auto

Proiectul i, în care bavarezii au investit în jur de două miliarde de euro, a ajuns în stadiul final, după pleiada de concepte şi zvonuri care au apărut de-a lungul timpului. Astfel, primul autovehicul electric de serie din istoria BMW a fost dezvăluit într-un eveniment transmis live pe YouTube, într-o perioadă în care trendul eco se află pe o linie ascendentă în zona auto.

Conform BMW, noul model are avantajul costurilor deosebit de reduse de utilizare, estimate la aproximativ 60% din nivelul unui BMW 320d în Germania, graţie materialelor folosite la fabricaţie dar şi a soluţiei alese în ceea ce priveşte propulsorul.

Electromotorul care echipează BMW i3 generează o putere maximă de 170 CP şi un cuplu maxim de 250 Nm, transmise către putea spate de o transmisie cu un singur raport. Motorul este alimentat cu energie de la celulele Li-ion integrate sub podeaua maşinii. Acestea oferă o autonomie cotidiană cuprinsă între 130 şi 160 de km, iar încărcarea se poate face de la o sursă casnică, de la un panou BMW i sau de la o staţie publică de alimentare.

Opţional, se poate comanda un modul range extender, care urcă autonomia până la pragul de 300 km. În materie de performanţe, BMW spune că i3 poate accelera de la 0 la 100 km/h în aproximativ şapte secunde, în vreme ce viteza maximă va fi limitată la 150 km/h.

Printre inovaţiile propuse de model se numără şi compartimentul pasagerilor realizat din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP), soluţie care combină masa redusă cu stabilitatea şi siguranţa, dar fără compromisuri la capitolul spaţiu. Astfel, masa proprie a modelului este de 1.195 kg, similară cu cea a unui automobil cu propulsie convenţională, aspect ce favorizează performanţele sportive şi o autonomie extinsă.

Deocamdată modelul nu este disponibil pentru piaţa din România, în schimb BMW i3 poate fi comandat în Germania, pentru 39.450 de euro cu TVA, în versiunea echipată cu modulul range extender.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide