Când se schimbă uleiul de motor, ce se întâmplă cu el?

Autor: Alexandru Banu 06 nov. 2017 Știri auto
Când se schimbă uleiul de motor, ce se întâmplă cu el?

Am vrut să ştim ce se întâmplă cu uleiul de motor pe care ni-l schimbă service-urile şi am căutat pe Google “reciclare ulei motor”. Am dat un telefon la EcoQuality Services şi ne-a răspuns chiar domnul Crişan Florin, manager. Avea chef de vorbă şi noi am avut noroc să dăm peste el.

L-am întrebat în primul rând ce bucată din procesul reciclării uleiului de motor face şi ne-a spus că face etapa de colectare. Adică merge pe la service-uri cu maşini cu instalaţii specializate de colectare şi ia uleiul de motor pe care îl schimbăm noi cu unul nou. Şi de transmisie (cel din cutia de viteze). Apoi urmează expedierea la o rafinărie din Ploieşti – denumită reciclator. O minirafinărie, cum ne-a spus domnul Crişan. Sunt mai multe în ţară şi chiar şi la Ruse, în Bulgaria.

Ce se întâmplă acolo? Din masa colectată de ulei mineral şi sintetic (pentru că nu ajung separat la reciclator), în urma unor tratamente chimice termice (şi fizice în cazul filtrelor de ulei), sunt îndepărtate impurităţile şi negrul de fum, iar uleiul vechi devine astfel ulei curat, de bază. Acest ulei ajunge mai departe la producători care îl aditivează şi îl revând pe piaţă ca ulei nou, pe care noi îl cumpărăm de nou.

Este un proces firesc şi logic, nu e nicio hoţie. Aşa ar trebui să se întâmple cu toate uleiurile folosite pentru regenerarea şi conservarea resurselor.

Toate service-urile mari, chiar şi cele mai mici au ajuns azi să aibă contracte cu colectorii de deşeuri pentru că e cu ochii pe tine Garda de Medi via ANPM (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului).

E adevărat însă ce deşi aproape toate service-uri au contracte cu colectorii, sunt multe care folosesc uleiul vechi de motor la instalaţiile de încălzire din unitate şi poluează astfel. Deşi nu este normal şi ar trebui să funcţioneze cu combustibil fosil proaspăt, unele dintre ele se pare că au chiar autorizaţii pentru acest lucru. Celelalte care nu au dar fac asta, ajung să fie controlate de ANAF şi băgate în insolvenţă pentru că li se calculează retroactiv prejudicial datorat Statului.

Pe lângă ulei, sunt şi alte substanţe din circuitul maşinii care se reciclează (lichid de frână, antigel, lichid de parbriz etc.). Filtrele de aer, fiind din hârtie, pot fi reciclate la maculatură, ne spune dl. Crişan Florin, manager EcoQuality Serv.

Acum, e sau nu business reciclarea de ulei? E o piaţă liberă, nu un preţ impus. Reciclatorii-rafinării pot oferi cât vor. Preţul medi e undeva la 50 de bani / litru pentru colectori. Ăştia nu sunt profit, ci banii pe care îi ia un colector de la reciclator pentru toată activitatea premergătoare procesului de rafinare. Adică door-to-door în termeni de business.

Reciclatorul îi dă colectorului 50 de bani  / litrul de ulei, bani din care colectorul îşi acoperă toată activitatea de colectare şi predare la rafinărie (costuri cu oamenii, costuri cu colectarea, costuri de transport).

Un colector mediu de ulei are contracte cu maximum 100 de service-uri, iar cantitatea medie pe care o colectează lunar e de 5 tone de ulei (tone, nu litri). Gândiţi-vă la costul cu oamenii şi cu transportul şi veti vedea că preţurile sunt la limită. Iar marii operatori de transport (ex CFR) chiar cer bani pentru sutele de tone de ulei vechi folosit.

La întrebarea noastră dacă există service-uri care deversează uleiul în instalaţia de canalizare, am aflat că nu se poate asta pentru că Apa Nova are senzori care depistează prezenţa deşeurilor toxice şi localizează imediat incidentul.  

Bine ar fi să întrebaţi în service dacă se face colectarea ca să nu vă transformaţi apoi în victimele poluate de o activitate conştientă a unor oameni iresponsabili.

 

Autor Alexandru Banu

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide