Câţi români au comandat până acum noul X3

BMW România, reprezentanţa locală a grupului german, a înregistrat ...

Câţi români au comandat până acum noul X3 Câţi români au comandat până acum noul X3

BMW România, reprezentanţa locală a grupului german, a înregistrat câteva zeci de comenzi pentru cea de-a treia generaţie a SUV-ului X3, potrivit datelor companiei. Lansarea comercială a modelului va avea loc săptămâna aceasta.

Preţul de început este de 40 200 Euro fără TVA pentru versiunea BMW X3 xDrive20d, 4 cilindri diesel 140 kW/ 190 CP. La lansare sunt oferite două motorizări pe motorină, xDrive20d şi xDrive30d, şi una pe benzină, M40i. Gama va fi completată până la sfârşitul acestui an de alte două versiuni pe benzină de 4 cilindri, xDrive20i şi xDrive30i.

Noul BMW X3 vine cu ultima generaţie de BMW iDrive cu ecran cu funcţie touch (disponibil în combinaţie cu sistemul de navigaţie BMW Professional), control prin gesturi, head-up display, BMW display key sau ultima generaţie a sistemului BMW xDrive.

Noul model stabileşte o serie de repere importante în segment: cel mai bun coeficient aerodinamic din segment, Cd de numai 0.29, dar şi cea mai mică masă (de exemplu BMW xDrive20d – 1.825 kg). Aceasta, combinată cu sofisticata tehnologie de motoare BMW TwinPower Turbo şi distribuţia de mase 50:50 se traduce prin eficienţă şi performanţă dinamică de vârf pentru gama BMW X3.

GALERIE FOTO

BMW X3 a fost automobilul care, în 2003, a lansat segmentul SAV (Sports Activity Vehicle) de clasă medie. De atunci, BMW a vândut peste 1,5 milioane de unităţi. Este unul din cele mai versatile modele BMW din gamă, oferind un spaţiu interior generos, performanţe off-road, dar şi dinamica şi eficienţa pentru care modele BMW sunt recunoscute. De la lansarea primului model şi până în luna august 2017 au fost livrate 3943 modele noi în România. După BMW X5, BMW X3 a fost unul dintre cele mai populare modele pe piaţa din România şi este de aşteptat să joace un rol foarte important şi pe viitor.
în ceea ce priveşte designul, cea mai populară culoare se dovedeşte Albastru Phytonic - mai bine de 1 din 3 maşini vine în această configuraţie. Peste 80% din maşini vin echipate cu roţi de 19 inch. Aluminiul este elementul de decor cel mai popular la interior, cu peste 30% din opţiuni, în timp ce mai bine de una din două modele vine cu butoane cu elemente de decor galvanizate.

Citeşte articolul complet în Ziarul Financiar