Centru specializat MAN în Bucureşti

Compania MHS Truck & Bus a semnat, vineri, un contract de importator cu grupul MAN Nutzfahrzeuge şi a inaugurat cel mai mare centru MAN din România, au anunţat reprezentanţii importatorului şi cei ai producătorului.

Centru specializat MAN în Bucureşti Centru specializat MAN în Bucureşti

Potrivit reprezentanţilor MHS Truck & Bus, firma preia responsabilitatea de gestionare a vânzărilor şi a serviciilor pentru toate vehiculele comerciale MAN în România de la Automobile Bavaria, care a reprezentat în ultimii cinci ani atât concernul MAN, cât şi marca BMW.

Investiţia pentru noul centru MAN din Bucureşti a fost de şase milioane de euro. Suprafaţa alocată zonei de service este de 2.050 de metri pătraţi, cea a depozitelor de 750 mp, iar cea dedicată birourilor de 2.368 mp. Zona de service cuprinde patru canale de lucru pentru autocamioane, pe care pot fi deservite simultan 12 camioane, două linii de lucru pentru autobuze şi autocare, o linie de diagnoză unde se pot efectua şi verificări ale frânelor, direcţiei, inspecţii finale, precum şi verificarea emisiilor de gaze. Service-ul mai dispune de o linie destinată pregătirii şi vopsirii caroseriei, o linie şi jumătate pentru tinichigerie şi jumătate de linie de spălătorie.

"Prin inaugurarea sediului, dorim să venim în întâmpinarea clienţilor deja existenţi şi a celor potenţiali, oferindu-le întreaga gamă de servicii specifice domeniului în care activăm, respectiv consultanţă, vânzări, întreţinere, inspecţie, reparaţie, atât pentru autocamioane, cât şi pentru autobuze şi autocare", a declarat Michael Schmidt, preşedinte MHS Truck & Bus şi preşedinte şi director general Automobile Bavaria.

Centrul este deservit de peste 70 angajaţi, din care peste 50 în service şi 20 în departamentele de vânzări şi back-office. În afara investiţiei din Bucureşti, MHS a inaugurat un nou centru MAN şi în Braşov şi doreşte noi deschideri în Cluj-Napoca, Timişoara, Constanţa şi Sibiu. Totodată, MHS Truck & Bus derulează contracte de dealeri în Oradea, Piatra Neamţ şi Iaşi şi a semnat declaraţii de intenţie pentru Focşani, Baia Mare şi Slatina.

Anul trecut, numărul de autovehicule comerciale MAN vândute în România s-a ridicat la 841, din care 673 noi şi 168 second hand, la care se adaugă şi 120 autobuze şi autocare. Pentru 2007, numărul estimat de vânzări este de 1.500 autocamioane noi şi 300 second hand, precum şi 200 de autobuze şi autocare.