Centura Sucevei, deschisă parţial de la 15 ianuarie 2015

Primul tronson al şoselei de centură a municipiului Suceava, de 5,2 kilometri, care face legătura între DN 2 şi DN 17, ar putea fi deschis la jumătatea lunii ianuarie, deşi firma care a preluat lucrările trebuia să le finalizeze în acest an, a declarat, vineri, prefectul de Suceava, Florin Sinescu.

Centura Sucevei, deschisă parţial de la 15 ianuarie 2015 Centura Sucevei, deschisă parţial de la 15 ianuarie 2015

Primul tronson al şoselei de centură a municipiului Suceava, de 5,2 kilometri, care face legătura între DN 2 şi DN 17, ar putea fi deschis la jumătatea lunii ianuarie, deşi firma care a preluat lucrările trebuia să le finalizeze în acest an, a declarat, vineri, prefectul de Suceava, Florin Sinescu.

Florin Sinescu a declarat, vineri, că au fost executate mare parte din lucrări, inclusiv marcajul rutier, dar că mai este nevoie de montarea unor parapete. El a spus că nu există şanse să se circule pe acest tronson până la sfârşitul anului şi a estimat că în 15 ianuarie ar putea fi deschis primul tronson al şoselei de centură.

Drumul porneşte de lângă Şcheia, de pe DN 17, şi se intersectează cu DN 2 lângă Pătrăuţi

Tronsonul face legătura între DN 2, zona Pătrăuţi, şi DN 17, în localitatea Şcheia. Restul şoselei de centură a Sucevei trebuia să fie dat deja în folosinţă de doi ani, dar ar urma să fie finalizat abia spre finalul anului 2015, cel devreme, în urma faptului că CNADNR a reziliat în 15 septembrie contractul de execuţie a lucrărilor cu firma SCT, fostă SCCF-Grup Colas, întrucât aceasta nu a respectat termenele de finalizare a lucrării. Deşi sunt realizate în proporţie de 80%, lucrările mai au nevoie de circa 80 de milioane de lei, care nu se regăsesc deocamdată în bugetul pentru 2015.

Mai multe detalii pe Mediafax.