China va reduce taxele de import pentru autovehicule la 15%

Autor: Mediafax 22 mai 2018 Știri auto
China va reduce taxele de import pentru autovehicule la 15%

Ministerul de Finanţe de la Beijing a anunţat marţi că va reduce taxele de import pentru autovehicule de la 25% la 15%, începând din data de 1 iulie, relatează agenţia de ştiri Dpa pe pagina electronică.

China va reduce taxele de import pentru autovehicule la 15%

Totodată, Beijingul va reduce la 6% taxele de import pentru piese auto.

Anunţul a fost făcut în condiţiile în care China a promis că va diminua restricţiile impuse investitorilor străini în domeniile auto, aeronautic şi naval.

De asemenea, anunţul survine în contextul în care secretarul Trezoreriei din Statele Unite, Steven Mnuchin, a afirmat recent că războiul comercial din SUA cu China „a luat o pauză”, ca urmare a unei înţelegeri prin care cele două state au renunţat la majorarea taxelor pentru importuri.

Preşedintele american Donald Trump, care urmăreşte cu atenţie subiectul, a transmis luni pe Twitter, după negocierile între oficialii americani şi cei chinezi că „în ceea ce priveşte China, barierele şi taxele vor fi pentru prima dată diminuate”.

Lu Kang, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Beijing, a anunţat tot marţi că o delegaţie americană va sosi în China pentru „discuţii detaliate” privind relaţiile comerciale bilaterale, informează site-ul postului France 24.

China este cea mai mare piaţă auto din lume, cu aproape 29 de milioane de vehicule vândute anul trecut, potrivit Asociaţiei chineze a Producătorilor de Automobile.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide