Compania Nissan vrea să scoată statul francez din grupul auto Renault



Companiile Renault şi Nissan au iniţiat discuţii ...

Compania Nissan vrea să scoată statul francez din grupul auto Renault Compania Nissan vrea să scoată statul francez din grupul auto Renault

Companiile Renault şi Nissan au iniţiat discuţii pentru consolidarea alianţei, producătorul auto japonez având obiectivul de a cumpăra partea de 15% din acţiuni deţinută de statul francez, afirmă surse citate de ediţia franceză a agenţiei Reuters, dar Guvernul de la Paris neagă informaţiile.

Discuţiile se desfăşoară în cadrul unui plan al preşedintelui alianţei Renault-Nissan, Carlos Ghosn, prin care Guvernul de la Paris ar urma să piardă influenţa asupra companiei Renault, iar firma franceză ar renunţa la controlul asupra Nissan, au declarat trei surse.

Proiectul încă nu a obţinut aprobarea Guvernului de la Paris şi a preşedintelui Emmanuel Macron, au precizat sursele citate, conform agenţiei Reuters şi cotidianului Les Echos.

Citeşte şi Ianis preia ştafeta. Detalii despre maşina pe care a primit-o fiul lui Hagi - FOTO

Carlos Ghosn a propus şi crearea unei structuri interimare prin care sistemul de management al companiilor Renault, Nissan şi Mitsubishi Motors ar urma să fie supervizat de o fundaţie din Olanda, aceasta fiind etapa preliminară unei fuziuni în cadrul unui grup cu sediul la Amsterdam, au precizat sursele citate.

Administraţia Emmanuel Macron a semnalat recent că ar putea accepta vânzarea acţiunilor din cadrul Renault în cadrul unui acord de fuziune care ar garanta interesele Franţei, au explicat mai multe surse citate de Reuters. Statul francez deţine o participaţie de 15% în compania Renault.

Compania Renault deţine 43,4% din acţiunile firmei Nissan, dar a acceptat limitarea controlului în cadrul unui acord din 2015. Nissan deţine în prezent 34% din acţiunile Mitsubishi şi 15% din acţiunile Renault.

"Orice discuţie despre tranzacţii cu acţiuni care să implice companiile Renault, Nissan ori statul francez este pură speculaţie. Nu există planuri de modificare a raportului de acţiuni în cadrul companiilor", afirmă Jonathan Adashek, un purtător de cuvânt al alianţei Renault-Nissan.

Un oficial din cadrul Ministerului Finanţelor de la Paris a declarat pentru Reuters că Guvernul "neagă în totalitate" că ar vrea să vândă companiei Nissan participaţia deţinută de stat la Renault.

Citeşte şi Bosch angajează în România. Pe posturile astea se poate angaja oricine