Cu aplicaţia asta te joci printre maşini pe DN1, Transfăgărăşan şi în parcări

Autor: Alexandru Banu 08 dec. 2017 Știri auto
Cu aplicaţia asta te joci printre maşini pe DN1, Transfăgărăşan şi în parcări

 

NFS, GTA, ce mai vreţi? FIFA 2018? Da, sunt toate tari, dar parcă sunt interpretări şi reinterpretări ale aceloraşi lucruri. Se văd maşinile mai bine, 2k, 4k, 8k, scenariile sunt 99% conform realităţii şi poţi să-ţi faci update-uri la maşini de orice fel. Unde mai pui că jocul în reţea e supercaptivant. Unde ai mai văzut tu să joci într-o fracţiune de secundă cu unii din America sau Japonia? Numai în lumea 3.0 a netului în care trăim cu totul.

Dar parcă simţi nevoie de ceva altceva. Dacă tot avem VR-uri, 3D-uri, 360-uri că nici nu mai ştim care-i care. Am descoperit acest joc mult înaintea aplicaţiilor cu realitate augmentată care sunt astăzi. Să fi fost acum vreo 5-6 ani prima oară când l-am jucat. Pe Android. Marketul Apple spune că e şi pe iOS, însă nu l-am găsit neam. Nu are nevoie de motor special de realitate augmentată care e pe noul iPhone 8 sau X sau care o mai fi el. Era un joc care mergea pe un device primitiv din era smartphone-urilor, comparativ cu senzorii de amprentă pe care îi avem azi şi cu NFC-ul.

Jocul ăsta e făcut de Toyota şi androizii dintre voi îl vor găsi imediat. Nu am încercat pe Apple să vedem dacă îl putem descărca via iTunes. O s-o facem, puteţi să încercaţi voi până reuşim noi. Toyota 86 AR e un joc care foloseşte realitatea augmentată, de unde şi particula AR din nume ( Augmented Reality ).

Trebuie să descărcaţi aplicaţia, apoi să căutaţi pe Google “made to thrill marker” şi să printaţi pe un A4 planşa. Pentru cei experimentaţi, print direct pe A3 (dacă aveţi o mare imprimantă acasă). Uitaţi aici desenul ca să nu-l mai căutaţi.

Acum, puneţi print-ul oriunde, pe birou, pe oglindă, pe podea, pe tavan. Deschideţi aplicaţia Toyota 86 AR şi îndreptaţi telefonul către print. O să vă apară o maşinuţă şi aveţi controlul stânga-dreapta, sus-jos ca la maşinuţele teleghidate, pe ecranul telefonului. Acum trebuie să vă jucaţi cu maşinuţa şi să faceţi traseele care vă apar pe ecran. O să vă daţi seama imediat despre ce e vorba. Dacă alergaţi cu telefonul prin casă, aveţi grijă să nu călcaţi pe câine. Have fun!

Autor Alexandru Banu

 

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide