Dacia pregăteşte o maşină nouă în istoria de 50 de ani a mărcii



De la dacia 1100 la Duster 2018

Dacia pregăteşte o maşină nouă în istoria de 50 de ani a mărcii Dacia pregăteşte o maşină nouă în istoria de 50 de ani a mărcii

Marca noastră Dacia face anul ăsta 50 de ani şi cei de la Grup Renault au făcut o istorie schematică a tuturor lansărilor. Redăm aici comunicatul oficial de presă şi poza (aveţi pozele în incheierea articolului).

În apropierea comunei Colibaşi (în prezent, cartier al oraşului Mioveni) se derulau ultimele lucrări de amenajare ale Uzinei de Autoturisme Piteşti.  Complexul industrial, construit în urma colaborării cu Renault, avea să înceapă în curând producţia primelor automobile, marcând astfel naşterea uneia dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite mărci româneşti – Dacia.

 

În timpul care a trecut de la fabricarea primului vehicul, după licenţa modelului Renault R8, Dacia a trecut prin transformări profunde, a cunoscut etapa de creştere şi de optimism a anilor '70, a supravieţuit crizei economice a anilor '80 şi a reuşit să depăşească dificultăţile şi climatul de incertitudine care au definit ultimul deceniu al secolului trecut.

 

Preluarea de către Groupe Renault, în 1999, reprezintă începutul unei noi etape pentru marca Dacia şi pentru uzina de la Mioveni.  Aflată în centrul unui program ambiţios de dezvoltare a unei game de vehicule moderne, menită să asigure accesul la mobilitatea auto pentru un număr cât mai mare de oameni, Dacia este simbolul modelelor atractive, de calitate, la cel mai bun preţ.

 

Platforma de la Mioveni a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, iar cei peste 14 000 de angajaţi îşi desfăşoară activitatea într-un mediu de lucru modern şi competitiv. Uzina de vehicule, cu o capacitate de producţie de 350.000 de unitaţi pe an, Uzina Mecanica şi Şasiuri  (cea mai mare turnătorie din ţară, motoare, cutii de viteze, şasiuri), centrul logistic de mare complexitate, cât şi activitatea de inginerie de înalt nivel,  asigură o contribuţie importantă la economia judeţului Argeş şi a României.

 

În lunile care urmează, Dacia va marca acestă aniversare printr-o campanie de comunicare adresată tuturor celor care se simt ataşaţi de această marcă – de la salariaţi şi clienţi, până la pasionaţi ai modelelor produse de-a lungul timpului la uzina de la Mioveni. Dacia aniversează 50 de ani de transformări care au făcut ca întreprinderea care a luat fiinţă în 1968 să fie astăzi cea mai importantă companie din România.