Dacia Sandero GPL şi mirosul de gaz

Autor: Cosmin Iordache 31 mart. 2010 Știri auto
Dacia Sandero GPL şi mirosul de gaz

Francezii s-au panicat că modelele
Dacia Sandero GPL recent cumpărate au posibile emanaţii de gaz
,
care ar putea fi nu doar neplăcute, ci şi periculoase. Nu a fost
cazul pentru că pierderile de gaz din butelie ar fi redus presiunea
şi sistemul ar fi trecut imediat pe alimentarea cu benzină, ceea ce
nu se întâmpla la reclamanţi.

Cauza a fost alta şi a fost descoperită cu
ajutorul în urma unor teste de laborator. S-a dovedit astfel că
acea „mireasmă” vine de la aditivul uleiului folosit la
cutia de viteze
. Mai mult decât atât, s-a descoperit acest
miros şi la alte modele care nu foloseau gaz lichefiat.
Automobilele „parfumate” aveau însă un punct comun, erau fabricate
în România între Noiembrie 2009 şi Ianuarie 2010, venind cu ulei
românesc cel mai probabil.. De asemenea, s-a descoperit că
mirosul devenea mai puţin persistent după 1.000 –
1.500 km parcurşi.

Soluţia este foarte simplă, scurgerea uleiului
urât mirositor şi înlocuirea cu unul recomandat mai puţin
mirositor. În România nu s-au reclamat astfel de cazuri şi poate de
vină este proverbialul nas fin al francezilor.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide