De ce ţi-ai lua cel mai tare BMW din toate timpurile? (galerie foto)

Un pas mare pentru BMW, un pas gigantic pentru noi

De ce ţi-ai lua cel mai tare BMW din toate timpurile? (galerie foto) De ce ţi-ai lua cel mai tare BMW din toate timpurile? (galerie foto)

Sunt oamenii care au nevoie de maşini ca de aportul zilnic de calorii şi oameni care vor gourmet-ul industriei auto. Oameni care nu se mulţumesc să-şi ia plăcerea numai din salam şi mai vor şi o vită cu trei feluri de piper (merită să încercaţi, e premium în restaurante).

Prima categorie consideră maşinile o utilitate, pentru a doua sunt o pasiune nemuritoare. Sau o investiţie extrordinară pe termen lung. Iei azi o maşină de colecţie şi peste 3-5 ani s-ar putea să o dai cu mult mai mulţi bani.

Şi dacă pui mâna pe o maşină extrordinară care s-a şi produs într-o ediţie limitată, poţi să o consideri o plasă e siguranţă financiară în momentele de forţă majoră.

Pe site-urile care vând maşini vechi sunt foarte multe modele şi la 2-3.000$. Mai bagi în ele câteva mii şi poţi s-o dai cu de 2-3 ori investiţia totală în ea.

Mai sunt însă şi piese fantastice cu preţuri enorme. Acest M1 a fost primul hipercar făcut de BMW, între 1978 şi 1981. E26 a fost un proiect iniţiat de Lamborghini şi BMW, în care, în cele din urmă, a rămas numai BMW. A fost prima lor maşină comercială cu motor amplasat central. Desenată de celebrul carosier Giugiaro, s-a produs numai în 453 de exemplare.

Maşina a avut un motor cu 6 cilindri în linie, de 3.5 litri şi 280 de cai. Cele mai puternice BMW-uri M1 cu turbine scoteau 850 de cai (pentru cine voia să-şi transforme pe cont propriu maşina într-o forţă nucleară). Imaginaţi-vă ce înseamnă 850 de cai pe puntea spate. Măcel!

Maşina a fost atât de importantă în istoria nemţilor că în 2008, BMW a prezentat conceptul Homage, cu adresă la M1, la Concorso d’Eleganza Villa d’Este.

Acum, un jurnalist care a avut privilegiul s-o cumpere, o vinde pe eBay cu 670.000$, cu numai 13.000 km la bord.

După cum vedeţi, maşina – cu toate piesele originale – este într-o stare de la impecabil+ în sus.

Părerea noastră? Deşi nu merită să vindeţi casele rudelor pentru o maşină, preţul e unul corect pentru poate cel mai reprezentativ model pentru valorile acestui brand intitulat Bayerische Motoren Werke.

BMW M1 (GALERIE FOTO)

Autor Alexandru Banu