De la sfârşitul anului ni-l putem lua (galerie foto)

Fără diesel-uri, am zis

De la sfârşitul anului ni-l putem lua (galerie foto)
De la sfârşitul anului ni-l putem lua (galerie foto)

În 2007 apărea primul model, Blade în Japonia şi Auris în restul lumii. Trei ani mai târziu apărea şi modelul hibrid, al doilea după primul din lume – Prius – pus pe piaţă de acelaşi producător. Auris a devenit rapid opţiunea hatchback pentru mulţi care voiau o “hibridă” în această versiune de caroserie. A doua generaţie a apărut la 5 ani după lansarea primeia şi a făcut un progres spectaculos de imagine.

Acum, la Geneva, Toyota a adus a treia generaţie a acestei maşini, la 10 ani de la lansarea lui Auris. Are 4.37 metri lungime şi 1.8 metri lăţime, cu 4, respectiv 3 cm mai dezvoltată decât maşina care încă e pe piaţă până la sfârşitul anului – atunci când intră în showroom-uri noul Auris. Ampatamentul a crescut cu fix aceeaşi valoare, 4 cm. Asta înseamnă mai mult loc pentru cei care stăteau bine oricum în spate.

Sunt trei motorizări pentru Auris 2019. Avem un motor turbo de 1.2 litri cum aveam şi până acum, de 116 cai putere. Alte două variante sunt hibridele de 120 şi 180 de cai putere. Mmotoare diesel nu vor exista pentru acest Auris. În momentul lansării primului Auris erau 3 motoare diesel - de 1.4, 2 şi 2.2 litri, cu 90, 125 şi 180 de cai putere.

Toyota Auris 2019 (galerie foto)

Dacă versiunea hibridă de 122 de cai de pe noul Auris are acelaşi tren de rulare ca modelel Prius şi CH-R, cea de 180 de cai e nouă, iar Toyota are un motor pe benzină de 2 litri pentru el.

Formatele suspensiilor au rămas aceleaşi ca la actualul Auris, McPhesron pe puntea faţă şi tip paralelogram deformabil pe puntea spate.

Acest Prius va putea fi comandat şi în două combinaţii de culori ( plafon şi restul maşinii ).

Toyota are şi Lexus CT200h, hatchback hibrid premium cu motor de 1.8 litri şi 100 de cai, putere la care se mai adaugă încă 40 de cai de la motorul electric care vine în completarea sistemului hibrid. Noul CT200h s-a lansat la sfârşitul anului trecut.

Nu au fost comunicate preţurile noului Prius, însă probabil că nu vor fi diferite de cele ale modelului care va fi înlocuit, aşa cum spuneam la început, spre sfârşitul anului.

Autor Alexandru Banu