E oficial. La ce interval de timp vor trece pe la ITP maşinile mai vechi de 12 ani

Autor: Marius Vișan 22 nov. 2017 Știri auto
E oficial. La ce interval de timp vor trece pe la ITP maşinile mai vechi de 12 ani

Începând cu 2018, maşinile mai vechi de 12 ani vor trebui să facă ITP-ul anual, a declarat pentru 0-100.ro George Adrian Dinca, directorul RAR. Scopul acestor modificări ar fi creşterea siguranţei rutiere şi a calităţii parcului national de automobile.

Acesta a declarat că instituţia pe care o conduce vizează creşterea frecvenţei de efectuare a ITP pentru autoturismele mai vechi de 12 ani. Asta după ce eliminarea timbrului de mediu a făcut ca piaţa auto să crească din punct de vedere al numărului de autovehicule uzate. 

Datele RAR arată că prin comparaţie cu media lunară a anului 2016, când la reprezentanţele instituţiei se prezentau 34.000 de vehicule, în luna ianuarie 2017 s-a înregistrat o creştere cu aprox.12% a numărului de vehicule (38.000 unităţi), creştere care s-a accentuat în lunile februarie şi martie, ajungând la aproximativ 58% (54.000) şi, respectiv, la aproximativ 80% (61.000), scria Capital în urmă cu câteva luni.

Conform directorului RAR, exista o directiva europeana care permite instituţiei ca din 2018 să se introducă o frecvenţă mai mare la ITP dacă maşinile au peste 160.000 de km.

Eliminarea timbrului de mediu i-a făcut pe reprezentantii RAR să constate ca parcul auto absoarbe tot mai multe maşini vechi din alte ţări. 

Sursă: 0-100.ro

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide