Familia Mazda pentru Japonia

Cei de Mazda au demarat un proiect comun al companiei şi al partenerilor din Europa Centrală şi de Sud-Est pentru a sprijini refacerea zonelor din Japonia afectate de cutremur.

Familia Mazda pentru Japonia Familia Mazda pentru Japonia

Întreaga familie Mazda din centrul şi sud-estul Europeiia atitudine şi iniţiază proiectul de Familia Mazda pentruJaponia.

Mazda CSEE (Central and South-Eastern Europe) va dubladonaţiile de la dealeri şi angajaţi. Orice donaţie pentrusprijinirea Japoniei, de la oricare dintre parteneri Mazda sau dela angajaţii companiei va fi dublată la nivelul Mazda CSEE. Cu altecuvinte, Mazda CSEE va adăuga la suma colectată egalulacesteia.

Donaţiile Mazda vor fi direcţionate spre CruceaRoşie, deoarece organizaţia a avut o reprezentareputernică în regiunea afectată încă de la începutulevenimentelor.

Ca o primă acţiune, Mazda Corporation a donat deja 30 demilioane de yeni pentru a ajuta la refacerea zonelor vizate dedistrugeri.

Proiectul Familia Mazda pentru Japonia a fost iniţiat dedealeri, angajaţi şi de distribuitorul Mazda din regiune.Acesta reprezintă un semn de solidaritate cu ţara de origine acompaniei şi, totodată, este parte integrantă a eforturilor Mazdapentru un management activ şi eficient al crizelor.

Mazda nu este afectată în Hiroshima de consecinţele severe alecutremurului. Toţi angajaţii sunt în siguranţă. Fabricile şiporturile sunt intacte. De asemenea, nu există niciun risc deradioactivitate pentru clădirile Mazda, situate la mai mult de1.000 de km distanţă de Fukushima. Distribuţia şi aprovizionarea cuautovehicule şi piese de rezervă în centrul şi sud-estul Europeisunt în continuare sigure şi la acelaşi nivel de calitate.