Fiat Uno nu ajunge în Europa

Autor: Andrei Cosmin Iordache 01 iun. 2010 Știri auto
Fiat Uno nu ajunge în Europa

Deşi iniţial
publicaţiile celebre străine au anunţat că Fiat Uno va fi
disponibil şi în Europa, ba chiar că va fi fabricat în Serbia,
revista italiană Quattroruote
publică faptul că oficialii Fiat ar fi negat cu vehemenţă
existenţa unor planuri de acest fel
. Italienii explică
faptul că s-a făcut confuzie între Uno şi un viitor model low cost
stipulat în planul strategic Fiat 2010-2014 prezentat pe 21
Aprilie. Acel model se pare că va fi următoarea generaţie
Palio.

Uno este
însă un nume cu care europenii sunt foarte familiarizaţi, prima
generaţie apărând în 1983 şi continuând până în
1995
. Din 1995 până
în 2003 acest model a fost în Maroc, iar în Africa de Sud acest
model este produs a uzina din Cape Town din 1983 până în
prezent.

Fiat Uno este un hatchback cu o lungime de 3,77 metri şi un
ampatament de 2,37 metri. Modelul va fi oferit cu două motorizări
de mic litraj, ambele flex-fuel: cel de 1,0 litri dezvoltă 73 CP
când este alimentat cu biocombustibil, respectiv 75 CP când merge
pe benzină; cel de 1,4 litri are 85 CP cu biocombustibil, respectiv
88 CP pe benzină. Ambele motorizări sunt cuplate la o transmisie
manuală cu 5 trepte.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide