Filmul ăsta o să ia toate premiile posibile cinci ani la rând (video)

Autor: Alexandru Banu 19 dec. 2017 Știri auto
Filmul ăsta o să ia toate premiile posibile cinci ani la rând (video)

Nu ştim ce preferaţi voi în Seara de Crăciun sau în Ajun, dar noi vrem Mad Max. Cu noxe-n loc de scorţişoară, cu pilitură de plumb în loc de zăpadă şi cu miros de cifră octanică în loc de cel de cozonac. Să dospească amestecul în cilindri şi să ne colinde numai zgomotul unui V8. E ultimul film bun pe care l-am văzut de când Netflix şi HBO au omorât filmul cu seriale. Am simţit 90 de minute că suntem într-un război pe care trebuie să-l câştigăm. Apoi senzaţia aia pe care o ai când te urci la volan … Noi am interzice prin lege să vii cu maşina la cinematograf ca să vezi filme cu sute la oră şi suta în 3 secunde. Nu ştii ce iese după primul semafor.

Şi cum ne gândeam că mai mult decât Mad Max nu se poate decât într-un road rage pe DN1 într-o zi de sărbătoare, în coloană, a apărut acest trailer. Un nou motiv să laşi telecomanda şi să dai 100 de lei pe bilete şi floricele XXL.

În primul rând, nu ştim un titlu mai bun pentru acest film. Mortal Engines pare încununarea supremă a pasiunii pentru maşini. Parcă şi simţi cum ieşi cu pedala prin podea şi se sparge turometrul, sar pistoanele prin capotă şi maşina … tot merge. Universal Pictures, producător al filmului, a lansat primul trailer şi e o exagerare de adrenalină. Scenariul e adaptat după cărţi scrise de Philip Reeve. Nu vă dăm prea multe detalii despre desfăşurarea acţiunii. Ce e important să ştiţi e că acţiunea e după extinciţia aproape totală a omenirii pe Terra din cauza unui cataclism.

Lupta pentru supravieţuire se duce pe oraşe … cu roţi. Da, Londra pe roţi. Capitalele atacă alte capitale şi se distrug între ele. Ce poate fi “mai” TOTAL de atât? Dacă sunteţi genul Bruce Willis, o să vă placă filmul ăsta atât de tare că o să începeţi să vă gândiţi cum ar arăta Caracalu’ cu roţi. Oare blocurile între care au uitat macaraua or mai exista atunci? Oare Fundulea şi Ileana şi-io scoate ochii pentru supremaţia regională?

Autor Alexandru Banu

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide