Ford România recheamă maşini în service. Ce modele sunt vizate

Autor: Marius Vișan 30 ian. 2018 Știri auto
Ford România recheamă maşini în service. Ce modele sunt vizate

Ford România va rechema în service aproape 500 de autoturisme. ANPC informează publicul în privinţa unor posibile defecţiuni ale masinilor dotate cu motorul 1.6 EcoBoost, care ar putea genera aprinderea unui incendiu sub capotă. Modelele vizate sunt Fiesta ST, Kuga, Focus, C-Max şi Transit Connect. Este vorba de maşinile fabricate între 2013 – 2015.

„La vehiculele afectate, supraîncălzirea localizată a chiulasei motorului poate fi cauza fisurării chiulasei, provocand o scurgere de ulei sub presiune, care poate duce la incendii în compartimentul motorului”, se arată în notificarea Ford către ANPC pentru rechemarea a 462 de maşini.

Rechemarea face parte dintr-o acţiune foarte amplă, la nivel global, care vizează 360.000 de autoturisme.

Costurile estimate ale campaniei Ford se ridică la peste 300 milioane de dolari. În SUA, au fost înregistrate 29 de incendii provocate de motorul 1.6 EcoBoost, acestea stând la originea demarării acestei campanii.

Acţiunea în service presupune instalarea unui senzor al nivelului lichidului de răcire, actualizarea software-ului computerului central, pentru ca şoferul să beneficieze de avertizări sonore şi vizuale „când nivelul lichidului scade sub limita necesară”. Timpul estimat de reparaţii este de 2,7 până la 4,6 ore.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide