Glumim toată ziua, dar câţi ştim originea celei mai importante componente din istoria mecanicii?

Autor: Alexandru Banu 02 iun. 2017 Știri auto
Glumim toată ziua, dar câţi ştim originea celei mai importante componente din istoria mecanicii?

Nu o să reinventezi tu roata! De câte ori nu ai auzit-o? Mare ne-ar fi uimirea să-ţi vedem prietenii cum răspund dacă i-ai întreba “zi, mă’, tu, când s-a inventat roata!”. Probabil că prea puţini ştiu şi ştim când s-a întâmplat. Era cândva prea demult ca să existe atestată o dată certă sau ca să-i fie atribuită invenţia probabil celui mai deştept om din istorie.

Wikipedia şi alte site-uri spun că roata ar fi apărut în perioada neolitică sau Epoca de Piatră (10.000-2.000 înainte de Hristos). Între 4.500 şi 3.300 au fost descoperite primele semne clare ale existenţei roţii în agricultură, olărit şi transport (o axă cu două roţi). Alte dovezi mai vechi spun că roata ar fi fost inventată chiar prin anii 5.500 î.e.n. , în Mesopotamia (Siria de azi) cu bătaie în zona Indiei de azi.

Conform Wikipedia RO, în Caucaz s-au găsit morminte din 3.700 î.e.n. în care oamenii erau îngropaţi cu tot cu vehicule cu roţi. Cea mai veche reprezentare a unui vehicul cu patru roţi a fost găsită în zona Poloniei (foarte aproape de vecinii noştri direcţi) şi datează din 3.500 înainitea lui Hristos. La noi, în Europa, roata a apărut ca utilitate în anii 4.000 î.e.n. Dacă facem o medie a tuturor istorisilor, am spune că prin 3.000 î.e.n. e o estimare plauzibilă a perioadei în care s-a inventat roata. Acum 5.000 de ani ar fi răspunsul la întrebarea de la început.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide