Grand Sport Vitesse Rafale: o nouă ediţie specială pentru Bugatti Veyron

Autor: Iulian Dnistran 23 oct. 2012 Știri auto

O nouă zi, o nouă ediţie specială Bugatti Veyron. După ce au prezentat la Salonul Auto Paris 2012 un Veyron Grand Sport Vitesse vopsit în alb şi albastru, francezii de la Bugatti şi-au făcut simţită prezenţa la Salonul Auto Sao Paulo cu ediţia specială Veyron 16,4 Grand Sport Vitesse Rafale.

La fel ca precedentul model special, Grand Sport Vitesse Rafale a primit o serie de modificări pur cosmetice, în timp ce inima W16 de sub capotă a rămas aceeaşi care produce nu mai puţin de 1.200 de cai-putere şi 1.500 Nm.

Astfel, panourile exterioare ale maşinii şi jantele au fost vopsite în „Gris Rafale” şi albastru, iar interiorul a urmat aceeaşi reţetă, cu panouri din fibră de carbon şi piele de culoare albastră cusută cu aţă gri.

Preţul pentru această maşină este de 1,9 milioane de euro, cu 210.000 de euro mai mult decât un model standard.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide