Hyundai Auto România în avertizarea clienţilor

Hyundai Auto România a primit recent o serie de sesizări privind tentative de fraudă prin intermediul mesajelor text de tip SMS, în care este folosit numele companiei.

Hyundai Auto România în avertizarea clienţilor Hyundai Auto România în avertizarea clienţilor

O serie de clienţi au primit mesaje SMS prin care erau anunţaţi că au câştigat premii în bani, maşini sau telefoane mobile oferite de către Hyundai Auto Romania. Pentru a intra în posesia premiului se solicită transmiterea de date personale, apelarea unor anumite numere de telefon, achiziţia de cartele valorice şi trimiterea codului de acces sau efectuarea de transferuri bancare.

Hyundai Auto România doreşte să precizeze că nu are nicio legătură cu aceste mesaje / apeluri telefonice, considerând această acţiune drept frauduloasă şi cu unic scop de escrocare a persoanelor vizate. Hyundai Auto România nu a desfăşurat şi nu desfăşoară în momentul de faţă o promoţie de acest gen, iar clienţii / persoanele contactate sunt rugate să nu îşi comunice datele personale în cadrul unor astfel de apeluri, chiar daca se precizează ca sunt apelaţi din partea Hyundai Auto România.

Hyundai Auto România nu foloseşte aceste modalităţi de comunicare pentru anunţarea promoţiilor sau campaniilor derulate şi nu solicită clienţilor săi date cu caracter personal prin această modalitate.Hyundai Auto România a apelat la organele de cercetare penală pentru identificarea şi pedepsirea persoanelor vinovate de această dezinformare frauduloasă, cu grave consecinţe asupra imaginii companiei.

În situaţia în care primiţi acest tip de mesaje sau comunicări telefonice, scrieţi la adresa de e-mail: office.hyundai@tiriacauto.ro.

Adaugă un comentariu
Alege-ţi poza:

Gravatar

Scrie în formular adresa de email asociată unui cont Gravatar.
Comentariile vor fi publicate doar după moderarea acestora de către redactori. Nu vor fi publicate comentariile care conţin injurii, un limbaj licenţios, instigare la încălcarea legii, la violenţă sau la ură, precum şi acuzaţii fără acoperire. De asemenea, pentru o mai bună comunicare, vă rugăm să oferiţi o adresă de mail validă. Vă mulţumim!