Hyundai extinde parteneriatul cu FIFA

Autor: Dan Vache 26 nov. 2010 Știri auto

Angajamentul fără precedent este acela de a sponsoriza
Campionatele Mondiale din 2018 şi 2022, în calitate de Furnizor
Oficial de Autovehicule. Având la bază o experienţă încoronată de
succes ca sponosr al ultimelor trei Campionate Mondiale FIFA,
Hyundai a decis să reînnoiască colaborarea cu 4 ani în avans faţă
de termenul contractual, demonstrând astfel devotamentul şi
angajamentul pe care cele două organizaţii le dezvoltă reciproc.
Extinderea parteneriatului pentru 8 ani suplimentari, până în 2022,
dă dreptul Hyundai de a sponsoriza toate competiţiile FIFA, livrând
oportunităţi de marketing exclusiviste, expunere media la nivel
global şi asocierea mărcii cu evenimentele speciale şi iniţiativele
FIFA.

„Încă de la prima noastră asociere cu FIFA, în anul 1999,
angajamentul şi suportul acordat către aceştia au fost unele fără
precedent,” a declarat Mong-Koo Chung, Preşedinte şi CEO al Hyundai
Motor Group.

„FIFA a reprezentat mereu un etalon pentru noi, crescând
valoarea de brand şi expunerea Hyundai către cele mai înalte valori
înregistrate în timp. Deşi decizia de extindere a colaborării s-a
luat fără a avea cunoştinţă de ţările-gazdă pentru campionatele din
2018 şi 2022, suntem încrezători ca această activitate ne va
consolida valorile de business şi viziune corporatistă.”

„Suntem extrem de încântaţi de extinderea parteneriatului cu
Hyundai, în calitate de partener al FIFA. Vom beneficia de suport
activ pentru încă două ediţii suplimentare ale Cupei Mondiale FIFA
– din 2018 şi 2022,” a declarat Joseph S. Blatter, Preşedinte al
FIFA. „Hyundai este un partener adevărat al fotbalului şi
împărtăşeşte filozofia şi pasiunea noastră pentru sport.”

Hyundai a demonstrat deja parteneriatul solid dezvoltat cu FIFA,
deservind ca sponsor auto oficial al Cupelor Mondiale din 2002,
2006 şi 2010.

În calitatea sa de partener, Hyundai va pune la dispoziţia FIFA
transport eficient la nivel global pentru urmatoarea perioadă de 12
ani, inclusiv pentru evenimentele stabilite prin contractul curent,
valabil până în 2014. Hyundai va livra o gama largă de modele
pentru a respecta în mod optim regulamentul viitoarelor trei ediţii
ale Campionatelor Mondiale din 2014, 2018 şi 2022 şi alte
evenimente FIFA, prin intermediul vastei sale reţele de
distribuţie.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide