Imagini complete cu noua Skodă la exterior (GALERIE FOTO)

Autor: Alexandru Banu 27 apr. 2017 Știri auto

După Yeti vine … Karoq. Sau Yeti 2. Am căutat pe Google în primele două pagini numele “Karoq” şi în afară de această ştire în diverse publicaţii de profil, nu am găsit vreo explicaţie pentru nume. Adică de la ce sau de unde vine.

Autobild.de scrie că maşina ar putea fi arătată oficial exterior-interior pe 18 mai, în Suedia. În galeria foto aveţi nişte poze spion cu „specimenul” necamuflat. Înţelegem din start că arată precum Kodiaq şi asta nu poate fi decât bine. E normal atât timp cât e o nouă linie de design în gamă.

Maşina moşteneşte platforma şi ingineria lui Seat Ateca, tot din trustul Volkswagen (VAG pentru cunoscători).

Logic, atât timp cât şasiul e comun, dimensiunile trebuie să fie tot pe acolo – 4.35 m lungime, 1.85 m lăţime şi 1.6 m înălţime.

Tot conform publicaţiei auto germane, motoarele cu benzină vor avea între 125 şi 220 de cai, iar cele diesel vin cu puteri de 120 până la 185 de cai. Maşina intră în showroom la sfârşitul lui 2017, va avea o premieră excepţională la Salonul Auto de la Frankfurt şi preţuri de la 22.000 de euro în sus.

SKODA KAROQ 2018 (GALERIE FOTO)

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide